duminică, 11 mai 2008

Poveşti pentru nepoţi

(articol provizoriu)

Eu cred că ştiu unde am fost în decembrie '89. În baie!!
Am pus copilaşii mei în vană că trageau tolomacii în blocul în care locuiam, iar în baie n-aveam ferestre, n-aveau decât sa tragă până rămâneau fără cartuşe cum a facut un soldat care se ascundea dupa un copac şi trăgea ca un descreierat. Asta pe vremea contraofensivei teroriştilor invizibili. Aşa că i-am spus de pe geam, soldatului, că soldatul se ascundea cu spatele la mine în mantaua cee i se încurca printre picioare.
- Bă, soldatule, mai ai gloanţe?
- Nu mai am, că le-am scapat pe toate în ultima rafală.
- Acum spune-mi şi mie, după cine ai tras?
- După terorişti, păi cum.
- Şi de unde îi recunoşti care sunt terorişti?
- Păi se ascund sau se târăsc pe burtă, fac salturi înainte, şmecherii din astea.
- Ăia nu sunt terorişti, sunt civili şi se-aruncă pe burtă din cauza unor tembelişti ca tine care trag în tot ce mişcă.
Da, acum mi-am amintit mai bine ce-am făcut şi unde am fost în decembrie. Spun tot până nu uit, că am prins obiceiul lui bunicul.

16 decembrie:

am tăiat porcul la socri, l-am şuncit şi cârnaţit de nu s-a vazut, apoi m-am întors la Timişoara cu sacoşele cam dolofane de porcării. În Timişoara era agitaţie mare din cauza unui popă ungur născut român cu afiliaţii subterane în securitate, aripa novatoare (adică Iliescu). Atunci am pierdut jumătate din porcarii, mi le-a furat un borfaş la înghesuială, aşa că m-am supărat rău şi am strigat şi eu "jos comunismul!", că aşa strigau unii mai aţâţaţi ca mine.
O babă care nu era chiar aşa babă ne-a strigat de la un balcon:
- Nebunilor, daca vă înşfacă securitatea?
- Dacă ne înşfacă securitatea, ne pişăm pe ea, na, i-a replicat un nene cu basca neagră, mai bine bagă capul la cutie că ţi se găinăţează vreun porumbel în cap!
- Porcule!
Replica asta am auzit-o numai eu şi am tresărit, că tocmai treceam pe sub balcon şi repede m-am uitat în sacoşa rămasă pe care acum o păzeam ca pe ochii din cap.
Pe urma, de parcă s-au înţeles, au început să strige toţi deodată:
- Li-ber-ta-te!
Eu m-am cam cutremurat, nu ştiam ce-i aia liberatate şi nici cum se exercită, mereu am crezut că e doar un cuvânt filosofic pentru politicieni ca să amăgeasca cetăţenii patriei

17 decembrie:

am avut etapă de şah împotriva echipei Electrobanat, pe care i-am şi batut de i-am uscat cu 6 puncte jumate la 3 jumate, am cules puncte la mesele din spate şi la prima masă unde am jucat eu pe post de pion sacrificat. Era o zi ca de primăvară. Cam senină. Am ieşit de la bilblioteca din Calea Lipovei şi hai spre casă că imi era foame de nu mai ştiam ce-i cu mine. Adică ştiam, că de aia îmi chioraiau maţele. Mergeam în contracurent, toata lumea se îndrepta spre centru, pe jos, ca la 23 august.
- Unde dracu merge toata lumea?
- În centru, mi-a spus un amic pe care îl porecleam.
- E fotbal, ceva?
- Se adună lumea, revoluţie mare, hai şi tu.
- Nu ştiu dacă să vin, că şi ieri a fost revoluţie şi mi-au furat o sacoşă cu cârnaţi.
Până la urmă m-am dus, mă gândeam că poate-mi recuperez sacoşa, dar nici pomeneală. Au venit nişte soldaţi răi şi pletoşi şi au început să împuşte la noi ca la prepeliţe. Aşa că am tulit-o înapoi acasă. Doar cu mâinile goale, nu se putea sta. Mi-am luat un cuţit de bucătărie şi sucitorul nevestii care m-a şi prins în flangrant delict
- Încotro?
- La revoluţie, păi cum?
- Nu te duci, că ai nevastă şi copii.
- Păi tocmai de aia mă duc!
Dar până m-am câcâit eu, n-a mai trebuit să merg în centru, au început să tragă şi la noi în cartier aşa că ne-am adunat de o coloană sănătoasă şi am început să mărşăluim pe străzi, mamă mamă, păream de nezdrobiţi. La primul foc de armă ne-am împrăstiat ca potârnichile. Eram noi curajoşi, dar nici chiar aşa, după măcelul din centru.
- Bă, nu trageţi, că suntem români!
Problema a fost că şi cei care trăgeau erau români, aşa că o confuzie a existat chiar de la început.
Un militar raguşit dinauntrul unitaţii de grăniceri, a început să strige:
- Nu mişcă nimeni că trag!
- Ba aia să o crezi tu, i-a raspuns unul de-ai noştri, că s-a lăsat frig şi dacă nu mişcăm ne ia dracu!
Aşa că noi am mişcat iar grănicerii, care tocmai fuseseră încorporaţi la ministerul de interne, au tras iar ca la poligon.
Am mai stat o vreme pitiţi dar am început să ne plictisim.
- Ce facem?
- Păi eu mă duc la lucru că sunt schimb de noapte.
M-am dus pe jos, cu vecinul meu Săndulescu, că nu mai circula nici un troleibuz, şi am fost legitimat de nu ştiu câte ori de soldaţii ăia pletoşi. La serviciu era cam linişte, dar tot m-am întâlnit cu Bria, secretarul de partid pe combinat.
- Ce spuneţi, tovaraşe secretar, despre ce se întâmplă în oraş?
- Nu ştiu, dar am cam încurcat-o cu funcţia mea, aşa-mi trebuie, hai mai bine să acţionam cumva.
- Buna idee.
- Dar cum?
- Eu zic să ardem tablourile cu Ceauşescu, tovarăşe Bria.
- Şi daca nu iese revoluţia?
- Dacă nu iese, daţi vina pe mine că şi eu am să o dau pe dumneavoastră...

18 Decembrie (şi restul)

În ziua asta n-am ajuns acasă. De la serviciu am coborat direct în centrul oraşului unde fumegau mormane de cărţi cu operele geniului din Carpaţi. Plouase toată noaptea şi ploaia spălase sângele împuşcaţilor. Dacă nu erau vitrinele sparte şi cărţile fumegânde, ai fi spus că nu se întâmplase mai nimic. Numai că lumea nu era proastă, ştia ce ştia, se îngrămădeau câte doi trei şi dă-i pe bârfă. Dar şi opoziţia era puternică, cum ne vedea că ne adunam, cum dădea comanda de împrăştiere
- Ia, circulaţi!
- Cine mă-sa-n cur mai e şi ăsta?
- Haideţi la Elba, ne-a şoptit un agitator, am auzit ca au intrat în grevă generală!
- Hai!
Da, iar după ce ne-am îndepărtat la o distanţă destul de convenabilă, i-am strigat curajos, brunetului în haină de piele
- Ce vrei cu mine, mămăligarule?
La Elba toata lumea era în curtea întreprinderii. O blindată se plimba ca o răţuşcă pe lângă poarta din spate şi una pe lângă cea din faţă. Şi învârteau din turelă, probabil că se defectaseră. Era şi mama în curtea fabricii, cam speriată dar şi nervoasă că o dureau picioarele şi nu găsea pe ce sa se aşeze. Apucase de la cineva o pancardă pe care scria "Unde ne sunt colegii?" şi se sprijinea de ea. Un bărbat cam dubios s-a apropiat de ea tiptil şi i-a şi luat o poză.
- Mă, dacă-ţi trag cu pancarda asta în cap, te fac ciuşpaiţ, te satur eu de poze, dă aparatu-ncoace!
Bărbatul a luat-o la sănătoasa, dar l-a prins lumea că era plin de lume prin curtea fabricii şi poate că-i făcea de petrecanie dacă nu apărea primarul Timişoarei, tovaraşul Bălan, cam brunet la înfăţişare.
- Lăsaţi-l în pace, că e cu mine!
Deşi nu puteai ştii, că fotograful avea un ten mai spălăcit
- Şi ce dacă e cu dumneavoastră?
- Poate nu ştii cu cine vorbeşti...
- Ba poate ştiu, cu fostul primar al oraşului. Ţi-s zilele numărate, tovaraşe!

A mai urmat 19 şi 20, pe urmă 21 şi 22 şi cam atât. Pe urmă a început altă numărătoare.
Tot prin curtea fabricii Elba era şi frate-meu, Troancă, nevasta numai ce-i născuse o fată iar Troancă era cam supărat că nu era băiat.
- Băi, DoDule, du-te la mine acasă şi spune-i soţiei că sunt bine şi că mai stau pe-aici cu greviştii, aduc şi bere mai târziu.
- Îi spun.
- Şi mai spune-i că toţi colegii sunt bine, înafară de cei arestaţi.
- Îi spun. Dar dacă mă întreabă cine sunt cei arestaţi cum şi de ce, treburi de-astea, ce spun?
Da, gata, că m-am plictisit să tot înşir verzi şi uscate. Pe 19 l-au împuşcat pe un coleg de-al meu de serviciu, iar pe 20 decembrie m-am întâlnit cu tata în Piaţa Operei, sectorul destinat fabricii lui, adică Guban. Eu mă plimbam prin sectorul Solventul, iar alţii se plimbau prin alte sectoare. De la balconul Operei s-a proclamat grevă generală iar nu mai ştiu când, am început să strigăm că-l vrem pe Bălan care-i bănăţan. L-am strigat pe nume şi pe Iliescu despre care se ştia deja în unele cercuri şi pătrăţele că va fi noul preşedinte ales prin vot democratic al patriei noastre. Am strigat noi cam tot ce ne-a trecut prin gură sau ne-a fost inspirat de la balconul Operei timişorene de unu Lorentz Furtună.
Eu mă simţeam destul de bine, nu mai fusesem demult aşa manipulat şi nu-mi venea să plec acasă, îmi venea mereu să strig lozinci, noroc că erau din belşug. Cam asta a fost tot.

Ce s-a mai întâmplat e secret, bine că mi-am adus eu aminte de restul. Că e important, altfel ce o să povestesc nepoţilor?

5 comentarii:

rrostas spunea...

Eu cred că e bine că ţi-ai scris amintirile de la revoluţie, chiar şi pentru povestit la nepoţi. Că timpul trece şi amintirile se voalează, aşa că e bine ca cineva cu talent de povestitor să-şi actualizeze din când în când trecutul, pe hartie. Iar tu, chiar că ai memorie bună! În iarna asta începusem să-mi scriu şi eu memoriile despre Revoluţie, moment la care eu aveam 16 ani, dar eram copil, rău. Mai precis, nu copil rău, ci, rău cât de copil eram pentru vârsta aceea! Lucru care, din când în când mă caracterizează şi acum. Frăţiorul meu avea 10 ani. Între noi nu prea existau lucruri comune, doar când ne făceam planuri năstruşnice. Atunci, lucram într-un tandem perfect. Eu cu ideile, el cu execuţia! Fiindcă el avea un tupeu pentru care toată viaţa l-am invidiat. Am scris şi aproape am terminat notele acelea, am vrut să le fac vizibile pe net, însă m-am gândit că probabil nu mai e nimeni care să citească aşa ceva şi am renunţat. Din cauza asta, mi-a făcut plăcere să citesc ce făceai tu de Revoluţie şi chiar pe 16, când noi, clujenii auzisem şi vorbeam doar în şoaptă despre 16 decembrie, 1989. Unii dintre noi, nici nu credeau ce auziseră despre Timişoara. Eu, de exemplu, nu am crezut, chiar şi când am auzit clar, de la Europa Liberă, pe care o cam ascultau ai mei. Aşa că îţi dau un imbold să mai scrii amintiri, că bine le zici!

DoDu spunea...

Cu fotografia e asa, ca sar dintr- extrema in alta. Neintentionat, desigur. Daca alta data nici mort nu postam o poza pe net, acum am pus de am saturat lumea.

crisatcross spunea...

Am simtit si eu atunci ca demult nu mai fusesem manipulati, si-as mai simti si azi daca nu mi-ar fi atat de draga ignoranta. Si-acu' fug la florile mele, sa nu cumva sa le treaca prin cap sa se coloreze politic...

DoDu spunea...

Ignoranta e buna, daca e premeditata

crisatcross spunea...

Avem de toate felurile, nu ne plangem...