7 ianuarie
La mulți ani, Ion-ilor!
Nu vă pot suna pe niciunul, n-am telefon în cameră și nici internet. Cu toate că e o cameră spațioasă cu metri patrați. Și nici chef de sunat nu am că mi s-au înecat toate corăbiile. Poate la anul. Poate nu toate corăbiile. Se zice că sunt deprimat. Am acceptat un contract prost la o mină bituminoasă. Nu-mi place nimic la mina asta bituminoasă, e urâcioasă și veche cu utilaje urâcioase și vechi, mâncate de rugină și de bitum. De la campus, unde locuiesc, până la locul de muncă, mergem cu autobuzul trei sferturi de oră, iar locul de muncă e o mizerie și jumătate, plină de rugină și bitum, se cheamă Syncrude Aurora. Îmi vine să plec înapoi acasă cu primul autobuz. De rușine n-o să plec.
Nu ne-au dat nici măcar jachete de iarnă. Înghesui pe sub salopetă tot ce mi-am adus de acasă, arăt ca un hipopotam, poftim, lucrează așa înfofolit. E minus
Într-o zi am intrat eu într-o benzinărie să cumpăr benzină și o femeie mi-a tras cu ochiul. Nici atunci nu ningea. Pe urmă femeia m-a bătut cu palma ei bituminoasă peste fund. Pentru că era negresă.
- Ce fund fain ai, mi-a șoptit negresa la ureche să n-audă benzinarul care era libanez.
N-am zis nimic, că poate mă confunda cu altcineva, dar pe urmă iar m-a bătut negresa pe fund cu palma ei, unde a și lăsat-o să se odihnească. Mi-am adus aminte că așa făcea și tata, numai că nu cu bărbații, ci cu femeile. Le pișca pe toate de fund și pe urmă le sufla în ureche dulcegării de-ale lui. Câteodată mai lua și poșete în cap.
- Vezi ce proastă e femeia asta, mi-a dat cu poșeta-n cap în loc să se bucure că o bag în seamă, se mira tata.
Dacă venea acasă cu zgârieturi pe chelie, mama știa ca tata luase poșete în cap. Nu-i spunea nimic, se obișnuise cu metehnele tatei, totuși, în secret se ruga să ia o valiză în cap, poate așa s-ar cuminți, ceea ce era greu de crezut.
Însă negresa s-a așezat la rând la benzină chiar lângă mine și nu mai voia să-și dezlipească mâna de pe fundul meu Am plătit și-am dispărut mai repede ca un gând.
- Și vrei să te cred, m-a luat Sulfina la rost când i-am povestit.
- Da, aș cam vrea. Eram foarte sigur pe mine.
- Cum avea țâțele? (obsesia tuturor femeilor, a mea nu)
- Avea o lăptărie de groază
- Deci mai mari ca ale mele. Era pistruiată?
- Nu știu, că era negresă și n-am distins
- Aha! Câți ani avea?
- Cred că până în treizeci
- Deci mai tânără. Toate atuurile și vrei să te cred că ai fugit
- Da, pentru că avea nasul turtit, buzele groase și ochii bulbucați. Și vreo 100 de kg în plus. Și dinții stricați! Plus voce tabacică.
Până la urmă am ieșit basma curată.
Azi a fost mai mult zi de protecția muncii. Reguli și regulamente. Au stins lumina și ne-au proiectat un film de protecție așa că am dormit destul de bine. Ni s-a povestit că pe 31 decembrie unui operator i-a căzut în cap un sloi de gheața de 500 de kg și l-a omorât pe loc. La vestea asta ne-am trezit toți să ne mirăm.
- Uite-așa l-a făcut ghiața. Adică tăiței. Nu treceți pe sub sloiuri de ghiață! Acum e lege!
Păi ce să mai treci, pe mine cel puțin, m-a apucat frica.
Mi-e dor de Sulfina mea și-mi vine să plâng după ea dar și să vomit. Mi-e prea tare dorul, nu știu cine l-a inventat că nu e bun de nimic. Dacă ar fi cu mine nu mi-ar fi atât de greu și nici ei nu i-ar fi atât de greu dacă aș fi eu cu ea. O să o sun de la un telefon public cu taxă inversă și-o să plângem amândoi la telefon ca și cum ne-am fi căsătorit abia ieri, când colo am putea fi bunici dar nu suntem, cu toate că unul din băieți ne-a amenințat odată cu degetul
- Asta n-aveți de unde să știți...
- Ba nici nu vrem să știm, ne-am dat cu părerea eu și Sulfina.
De data asta mi-am luat cu mine o sticluță de cognac. Îmi pare rău că nu mi-am luat o geantă întreagă de sticle de cognac. Îi înțeleg pe alcoolici, ce bine e să fii alcoolic uneori mai ales câteodată. Chiar acum aș putea să fiu alcoolic. Ca tata. Dar cu sticla pe care o am mă pot îmbăta decât o singura dată. Pe urmă? Suntem izolați aici, de jur împrejur numai păduri de pin și numai zăpadă albă. Pe sute de km. Nu, mai bine trag de sticlă, o lungesc, beau doar o gură în fiecare seară. Vreau să mă amăgesc ca lumea.
Altă dată iar m-am întâlnit cu o femeie, mai demult, în Toronto. Tot negresă că sunt norocos la negrese. Dar e o poveste cu prostii și mai bine n-o spun decât dacă mă îmbăt și devin alcoolic
6 comentarii:
Multa compatimire din partea mea. Macar sa nu fie un contract de lunga durata.
Daca aveai poseta, puteai sa-i dai si tu cu poseta in cap, la negresa?. Cat ai de stat pe acolo? Eu as vrea sa iti trimit ceva caldura de la noi de aici, sa mai topeasca gheatza de pe ochelari, numai ca nici noi nu avem caldura, numai vant rece si ploaie, amandoua in acelasi timp. Daca ies afara, nu pot folosi umbrela ca mi-o ia vantul, sau ma ia cu umbrela cu tot pe sus, depinde cat de buna e umbrela, si dupa aia o sa arat ca Mary Poppins. Am haina cu gluga, dar din cauza vantului nu sta nici gluga pe cap, si ajung acasa si cu haina uda si cu parul curgand siroaie. Dar macar nu avem sloiuri de gheatza de 500 kg... si nu trebuie s ama feresc sa nu trec pe sub ele.
Buna revenire.
Si, ma rog, de ce nici nu vreti sa stiti, daca v-a amenintat baiatul? Si inca cu degetul...Ia zi sincer, nu-ti surade ideea unui nepotel zulufat si galagios? Io zic ca Sulfina s-ar topi dupa el, chair daca ar aparea acum, asa, din senin si i-ar zice "BUNĂ BUNI"
Noros (sper ca asta ti-e numele mic)
nu e chiar asa, pana acum cativa ani eu si Sulfina inca ne mai gandeam sa mai facem un copil, doar nu era sa fie aceeasi generatie cu nepotii
L-aş cita pe Vintilă si ţi-aş zice: "Spune-mi simplu, spune-mi simplu Cecişor" dar cred ca am dat cam multe citate în ultimul timp, aşa că, cu voia dumneavoastră, mă prezint: Oana.
Buuun... Hai să pun sare pe rană... Avea dreptate Sulfina să te certe... Pe frigul acela şi în pustiu, ce dacă "avea nasul turtit, buze groase şi ochii bulbucaţi"?
Trimiteți un comentariu