duminică, 1 februarie 2009

La biserică




Azi am fost la biserică, ne-am întâlnit și cu tanti acolo, nu se mai putea atâta chiul. Ba la muncă, ba sâmbăta trecută la un botez ce s-a întins până duminică dimineață, noroc că s-a terminat băutura și au obosit cântăreții. Ba, ba, tanti a ajuns înaintea noastră, noi abia pe la intrarea mare. Nu mai aveam nici o scuză. Și una peste alta am aflat de ce trebuie să stăm în genunchi la biserică, în unele momente, fiind aproape nedumerit până acum. Când în picioare, când în genunchi, când pe banchetele de lemn, ca la sala de gimnastică. Pentru că atunci când spui o rugăciune trebuie să fii supus, nu înfumurat. Dumnezeu te aude și dacă îi vorbești în gând, însă nu te ascultă decât dacă ești umil. Decât dacă înțelegi care sunt raporturile dintre un fir de nisip și însăși universul, chiar stăpânul și creatorul lui. Asta era. Universul fiind infinit, așa a auzit și tanti.

Am înțeles multe la slujba de azi, eu o să-i propun domnului părintelui să se introducă și poziția pe burtă, mă refer la slujbele duminicale, să ne umilim și mai tare prăfuindu-ne costumele noastre scumpe și mototolindu-ne cravatele de la care să ne pierdem acele de aur cu piatră de diamant, dacă nu cumva mă refer la Rică milionarul. Dacă e umilință atunci să fie pentru toată lumea, mai greu va fi cu doamnele dacă vin în fuste deasupra genunchilor și li se julesc poșetele și rotulele. Ori li se văd șnururile. Celor ce au de arătat, cele ce n-au de arătat unele vor continua să vină în blugi, o modă lansată de văcari cu muți ani în urmă. Blugii îți maschează varicele și alte imperfecțiuni și-ți scot bucile în relief chiar dacă nu le ai. Chiar și babelor le scot bucile în relief, așa că avem și babe care vin la biserică în blugi, când se pun în genunchi încep să pârâie pe la articulații, cusăturile fiind mult mai rezistente. Sau pe la crăpături, bineînțeles, cu toate că nu știu ce vreau să spun cu asta.

După slujbă am ieșit afară la fumat, în spatele bisericii și am cunoscut o babă purtătoare de blugi, ocazional. Fumătoare, pachetul și ziua, cu o voce de Leonard Cohen.

- Am 84 de ani, tinere. Și mă simt ca la 79. Tu câți îmi dai?

- Nu mai mult de 70, doamnă, că e bine să fii politicos

- Bă, tu vrei să mă...

- Nu, m-am speriat eu din cale-afară.

- Hai că glumeam

Dar eu nu cred că glumea așa că am devenit circumspect

- Uite, îți spun o șmecherie, te văd pleșuv, asta înseamnă că ești un tip deștept. Numai proștii și șmecherii nu chelesc. Ori cei ce descind direct din Neanderthal. Ăsta e un compliment, ce-ai încremenit?

- Pentru că nu sesizez ce legătura are cu vârsta dumneavoastră adevărată, cu toate că sunt pleșuv bine și după teoria dinainte ar fi trebuit să mă prind pe loc

- Legătura e că sunt sănătoasă, brici, toate analizele îmi ies perfect. Unii mor de tineri, fac cancer pulmonar și tot felul, n-au pus gura pe țigară niciodată, n-au băut, n-au făcut nici un fel de abuz, iar eu fumez de la 12 ani, mănânc numai grăsimi și restul nu-ți mai enumăr, dar e câte-n stele. Acum înțelegi?

- Da, acum înțeleg. Vreau să zic că înțeleg ce-mi spuneți, nu și restul. Că sunt atâtea și-atâtea stele

- Restul nu-l înțeleg nici medicii și nici nu vor, pentru că, în felul lor, se cred și ei niște mici dumnezei. Dacă te avertizează, bă, nu mai mânca aia sau aia că faci colesterol, dacă bei alcool te duci naibii cu tot cu ficat și ți se prăpădesc neuronii, fumatul duce la impotență și cancer și așa mai departe, păi e sfânt, nu asculți, salut, te duci pe copcă. Și apar eu să le răstorn lumea, că n-oi fi singura, mai sunt ca mine, pe noi ne urăsc doctorii, le stricăm chichirezul.

- Dar dumneavoastră cum vă explicați?

- Eu cred că e vorba de condiționări genetice. Inginerie curată, cineva a avut grijă să ne naștem cu tot felul de hibe și probleme, altfel cuvântul umilință de care a amintit părintele la slujba de azi nici nu s-ar fi inventat. Până și în biblie, dacă citești în Facerea ai să vezi că se menționează un pom al vieții din care omul n-are voie să se atingă, îți amintești acum? Să nu ajungă și el nemuritor asemeni lor...

Aici baba m-a pierdut, că despre genetism n-am nici o idee, ori ea mi-a vorbit o oră fix, până m-a găsit Sulfina în spatele bisericii, baba fumegase neîntreupt, a zis că s-a excitat de la conversație și abia așteaptă să ne mai întâlnim duminica viitoare.

- Să vii negreșit, că ești băiat deștept! Acum șterge-o, poate te-așteaptă tanti.

Tanti era cu Sulfina, veneau încet din cauza alunecușului, scăpasem, baba a mai rămas să-și mai aprindă o țigară, trebuia să recupereze cât se abținuse în timpul slujbei, după spusele ei avea o dependență de nicotină veche de 72 de ani.

- Despre ce-ați tot vorbit?

Despre conștiințe elaborate în retorte, tanti, fizică quantică, teoria stringurilor, structura ADN-ului și alte minunății

- Cu baba aia?

- Da, tanti

Sulfina a rămas și ea pe gânduri, pe urmă a privit-o pe tanti și-au început să râdă amândouă, fără nici o explicație. M-au luat fiecare de câte-un braț și-am pornit spre mașină, ieșise soarele și te orbea cu tot cu reflexiile zăpezii, miroase încă a iarnă dacă e să o iau pe căi extrasenzoriale, baba îmi trimite bezele cu mâna, iar eu roșesc ca un rac fiert.

8 comentarii:

InBonobo.com spunea...

si la turambarr tot de babe dau. cre' ca-i o noua moda :)

si se poate si pe burta, da' tre' sa te faci catolic si sa fii baiat de cor. cur. coeur. chior?

baba spunea...

da' bine-ai mai prezentat tinere tot ce am discutat, le-ai aranjat frumos in pagina, bravo

Mircea Popescu spunea...

Asa ma oboseste genul de babe toante care le stiu ele pe toate, vezi doamne chiar si direct din experienta personala, si de fapt le merge capul pana la piciorul broastei.

De fapt, cred ca de aia nici n-am rabdare de biserici.

Aimee spunea...

Si cat de des zici ca te duci la biserica? :)

DoDu spunea...

zamolxis,
catolic nu ma fac fiindca am un dinte impotriva papei inca de pe vremea inchizitiei

baba, vezi ca urmatorul subiect e ciocniri de particule grele, vezi ca ma pregatesc pana-n dinti. Plus teleportarea, vezi

Mircea,
daca vrei sa ai rabdare la biserici, cumpara-ti ziarul din ziua respectiva, ca slujba e mereu aceeasi de 2000 de ani, poate de aici si comfortul. Gandeste-te, stramosii tai ascultau aceeasi slujba

aimee, eu m-as duce in fiecare zi la biserica daca as fi platit pentru asta

DXN spunea...

DoDu-full. Piece of art!

Lumi spunea...

Strasnica baba! Mi-ar fi placut si mie sa stau la taclale cu ea... Sau poate cu un mos, tot atat de sfatos, hi, hi, hi...

DoDu spunea...

Nu stiu, Lumi, ca mosnegii nu traiesc indefinit, ca babele