miercuri, 25 februarie 2009

O nebunie de dimineață


Eu știu de ce se pupă lumea, ca să se spele pe dinți. Se spală pe dinți, se perie pe limbă și se gândesc că nu se știe cu cine mă pup azi, mai bine să fiu pregătit pentru o eventualitate. De asta. Pentru schimbul de salivă trebuie să ai cavitatea bucală curată altfel se pot întampla reacții de efervescență și te faci de râs. Dar dacă știu că nu se pupă nu se mai spală, se gândesc, de ce să mă spăl în eventualitatea că tot nu mă pup cu nimeni. Și atunci încep să le crească bacteriile în gură ca niște ciorchini
Bine, dar nu miroase?
Și ce dacă miroase, e natural
Da, da, am citit eu undeva că mirosurile naturale sunt bune. Totuși, pe mine mirosul natural de căcat mă scoate din sărite. Mai ales în spații închise. Iar unora le e rușine să tragă vânturi zgomotoase, le trag fâsâite și te întoxică cu mirosul lor natural.
Și nespălații miros natural.
Dar și cei care se îmbăiază, mmm
Dar cei care se dau cu parfum?
Cu parfumurile e mare problemă. Mie îmi plac parfumurile alcoolice, să zicem. Adică ce să mai zicem, chiar îmi plac. Dar una e să le miros dintr-un pahar și alta din gura unui bețivan. Cu femeile e o problemă chiar mai sensibilă, că se dau cu Chanel 5 la care eu fac alergie. De Gucci nu mai vorbesc, iar de la Boss vomit în batistă
A ce ar trebui să miroase o femeie ca să-ți placă ție?
A femeie și cam atât
Într-o zi, mirosind a dimineață, m-am pomenit în spatele a două fete ce se fâțâiau din buci întâmplător cu un coleg de serviciu care m-a întrebat pe loc
Ce zici?
Despre fetele din fața noastră?
Aha, peste care te-ai răsturna?
Peste niciuna că put a Kenzo și-mi atacă fosele nazale
Pe urmă fetele au cotit-o după o clădire de sticlă dârdâind din funduri și iar a început să miroase a dimineață. O nebunie de dimineață

14 comentarii:

innuenda spunea...

Hahaha, dragul meu dodu, la mine ai vomita în mâini, direct. Nu ai mai apuca să scoţi nici măcar batista!:)))

Mă dau cu Hypnotic Poison de la Christian Dior. Şi mai nou am plusat cu Insolence de la Guerlain.
Crede-mă, de multe ori e prea mult şi pentru mine! :)

Dar îmi dă o stare de spirit bună parfumul. Mă parfumez cu responsabilitate, prin locurile calde, la răscruce de trasee corporale. Îndoitura mâinii, a piciorului, gleznă, gât...

Şi-mi place aerul dimineţilor mele, cu parfumuri discrete ascunse prin pliurile cearşafului sau prin faţa de pernă. Şi-mi place şi cum îmi miroase părul dimineaţa. A păr de păpuşă din copilărie...:)

Anonim spunea...

Da...fie, dar pe dinti te speli?

Indelible Bonobo spunea...

Ai pierdut (r)evolutia uebermetrosexuala. Si barbatii se dau cu parfum. Poate chiar dinainte de (r)evolutie.

Naturalia non turpia, am zas, punandu-mi proteza in paharul de vin. Stiai ca si vinul uoshu ajuta sanatatii?

Aimee spunea...

mie imi plac barbatii care se dau cu parfum si se spala pe dinti, chiar daca nu-i pup :)

Anonim spunea...

InBono, pai si eu ma parfumez, poate nu s-a inteles, poate n-am fost foarte specific. Nu numai ca le miros, dar le si beau, ca sunt Dumnezeiesti!

Aime, inseamna ca sunt barbatul tau preferat. Eu ma parfumez cu cognac si pe urma ma spal sau mai degraba ma clatesc pe dinti cu niste Busuioaca de Bohotin

LiliAna spunea...

:))
combinatia perfecta e mirosul natural cu cel artificial...adica cel de transpiratie cu un parfum; cel mai des il intalnesti in mijloacele de transport in comnun...si la unii colegi de serviciu;
am retinut: fara Chanel 5 si Kenzo (totusi, poate accepti Kenzo...de Jungle zic)...Opium iti place? :)

aaa, si ma spal pe dinti dar nu pentru ca ar trebui sa pup pe cineva ;)

Anonim spunea...

singurele parfumuri pe care le suport sunt cele venite de la sapun. Am fost mare amator de mere verzi, acum imi place mirosul de tomate, ma refer la frunze si tulpina. Cred ca o sa inventez sapunul cu miros de tomate. Cred ca o sa sparg piata sapunurilor cu el.
Totusi, mirosul de femeie neparfumata e mult mai subtil

LiliAna spunea...

imi place sa simt mirosul de tutun la un barbat...dar sa nu vina de la tigari ci de la un parfum barbatesc cu miros discret de tabac;

sapun cu miros de tomate? de mere verzi? risti sa mirosi a aprozar...:)

Lumi spunea...

Dorian, barbatul meu îţi seamănă puţin... Mă place parfumată în timpul zilei şi neparfumată, în pat, noaptea...
Tot el propune un săpun cu miros de femeie neparfumata... Ce zici?

Anonim spunea...

Da, numai ca un astfel de sapun trebuie facut din femei neparfumate, ceea ce nu cred ca mai exista. Poate pe luna, acolo inca nu s-au exportat parfumuri

innuenda spunea...

Vai, vai, vai...Dar ce grozăvie mă întrebi, Dodu? Cum să nu mă spăl pe dinţi?! Mă spăl, desigur. Tot cu responsabilitate. De jos în sus, ca şi cum aş vrea să-mi scot dinţii şi mă şi "flosuiesc" cu aţă dentară şi mă clătesc şi cu apă de gură până-mi dau lacrimi în ochi şi-mi lucesşte colţul mai ceva ca al mistreţului cu colţi de argint al lui Doinaş!:)))

După mirosurile alea de zici de ele, Dodule, îmi dau seama că în esenţă ai o vână de băiat crescut la ţară.
Cred că tu de fapt vrei, nu o doamnă (în sensul de cucoană), ci o ţărăncuţă.:-)

Anonim spunea...

Ba eu cred ca nu mai vreau nimic, innuenda, ca deja am. Ca m-am rugat lui Dumnezeu (sper sa nu mi-l trimiti pe M.G. pe cap) si i-am cerut, da-mi si mie o nevasta. Sa fie asa si pe dincolo. Si Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea si mi-a dat o nevasta mai buna decat decat am cerut si mai buna decat meritam eu. E o tehnica perfecta de rugat, dar n-o mai dau la nimeni, ca de unde atatea neveste bune pentru toti barbatii din lume.
PS
Inseamna ca te pupi toata ziua, altfel nu inteleg de ce te speli pe dinti atat de dichisit. Cu nisip nu dai?

Ecaterina spunea...

Fantastic. Dacă ar fi să zic repede ce mă face să zâmbesc cu siguranță aș zice "cum scrie DoDu".

În ceea ce privește parfumul... era un film cu un omuleț care făcea parfum din femei. Le omora, le dădea un soi de untură, le tăia părul... A făcut așa cu mai multe femei. Oare cum mirosea? Nu-mi mai aduc aminte cum se chema filmul...dar sigur n-aș fi vrut ca mirosul meu să-l atragă pe bărbatul ăsta...

Anonim spunea...

Ecaterina, filmul se numeste ”Perfume: The Story of a Murderer”