Cerc vicios

Jurnal de Syncrude


25 de ani trec mai repede decât orice, nici n-am avut timp să clipesc, pâna am făcut-o au mai trecut vreo 20, ca să mă satur. Ca să m-apuce, deodată, fobia clipitului, poate mai clipesc odată și mă trezesc mort. Dacă mă trezesc. Dacă nu mă trezesc, mă uit pe fereastră și ce să văd? Syncrude Oil la el acasă. O porcărie petrochimică. Pe una din coloane iese un fum negricios iar pe alte cinci guri aburi cu nemiluita. S-a întunecat și cerul. Iar o să plouă acid. Miroase înecăcios a bioxid de sulf.
- De ce lucrezi acolo, mă întreabă Troancă la telefon? Mină îți trebuie ție și smoală, o să ai parte de ea în iad, nu e mai bine fermier?
- De aia! Ba da.
- Sădești și tu un morvov, ai morcovul tău, o buruiană, o ceva, un mărar, o țelină...
- Un pătrunjel...
- Un cartof
- O roșie
- Un ardel
- O găină...
Oare pe ce se bazează că o să ajung în iad? Acum mă întreb singur, telefonul l-am închis, Troancă s-a culcat, ce-mi trebuie mie mină?
Da de unde să știu? Mai bine mă nervez. Îmi număr păcatele. Fac bani, de aia! Îmi răspund. O să ajung în iad.
Și banii la ce-mi trebuie, îi car cu tine pe lumea ailaltă? (Adică in iad). Da. Bine, mă nervez iar. Ca să trăiesc mai bine. Că la ciorap n-am de unde. Cei care lucrează ca mine nu pun bani la ciorap.
Cum trăiesc mai bine dacă lucrez într-o mină împuțită departe de familie și de prieteni, de viața socială? La biserică mă mai duc? Când am jucat eu ultima partidă de șah?
Șahul nu mai e la modă, ci pokerul. Texas Hold em
Am intrat în cercul ăsta vicios. Nu mă mai duc nici la biserică, mă bifează părintele absent. Cum am reușit? Cineva mi-ar trânti-o, dar nu Troancă, pentru că ai putut. Fiindcă e la modă. Așa se spune. De ce mi-ai tras o palmă? Că am putut. De ce mă cutare și cutare, pentru că pot. De ce-mi dă Dumnezeu ce-mi dă? Pentru că poți să duci. A putea, ăsta e verbul. Verb esențial.
Faptul că te maturizezi nu înseamnă nimic. Aproape nimic. Începi să te senilizezi și să nu mai percepi lumea, să n-o mai înțelegi. De aceea vor tinerii să te dea la o parte și să te calce pe trompă. Băăi, babacule, s-au schimbat vremurile. Am trecut în mileniul trei! Mă revolt. Și eu nu? Am trecut și eu și mama, chiar și bunica. Ne bucurăm cu toții de încălzirea globală și terorismul internaționalizat. Capitalismul sălbatic, globalizarea și circul politic.
Mă gândesc la străbunica mea, nu doar să schimb vorba și nu numai acum ci încă destul de des și simt că tot o mai iubesc chiar dacă a murit. Ci am trecut-o în panteonul femeilor de excepție. Pe ea și pe Sulfina mea. Dar și pe mama. Ia să vedem. Pe câteva din profesoarele mele. O mătușa. Sau două. Câteva actrițe.
M-am gândit și la moarte, nu de puține ori. N-am ajuns la niciun rezultat. Acum, niciun se scrie împreună. Vin deștepții și-mi spun, moartea face parte din viață. Eu care credeam că sunt antonime. Moartea tocmai că se definește prin încetarea vieții. Și sinonimul morții e dispariție. Am schimbat iar vorba. E și ăsta un cerc vicios, mănâncă și filosofii o pâine. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, singurii nemuritori sunt nenăscuții. Odată ce te-ai născut ai pus-o de mămăligă, crematoriul te-așteaptă. O sapă, o lopată. Numai că nu mă întreabă nimeni, vorbesc de unul singur, poate m-am căpiat în mina asta prăpădită și puturoasă.

.