Am fost la petrecerea de Crăciun ținută de compania la care lucrează Sulfina (Dyna Life Dx). În down town Edmonton, Show Conferince Centre, o clădire super elegantă cu o suprafață de 14 000 de metri patrați, pe malul râului Saskatchewan, o priveliște pentru oamenii bogați, pe holul principal o cucoană cânta la pian o nocturnă de Chopin, într-o rochie neagră, impecabilă, numai volane și dantele. Înainte de a intra în sală am asistat la o mică expoziție de sculptură în gheață menită să ne impresioneze și care chiar ne-a impresionat.
Când am plecat de acasă mi s-au lipit mâinile de clanța ușii la ieșirea din bloc, am condus tot timpul cu mănușile pe mâni și, după o așteptare de 20 de minute am reușit să parchez, cu noroc, la subsolul clădirii.
Mâncarea și băutura au fost acceptabile, fără prea multe pretenții, la masă am stat cu o familie de ruși, una de cehi, una de români si una de filipinezi. Mai mult de jumătate din invitați au fost asiatici, la un moment dat aveam senzația că m-am transbordat în țara piticilor. Muzica n-a fost pe placul meu, fiind foarte pretențios și dificil la acest capitol. Totuși, pe Macarena s-a anunțat un concurs cu premii pe care l-am câștigat nesperat (dansam prima oară macarena) fiind foarte neîndemânatic, mai tot timpul în contra sens cu ceilalți combatanți, un ring întreg. Singura soluție a fost să improvizez, m-am ales cu un grătar electric George Foreman, să nu se mai spună că dacă nu știi să dansezi nu ai șanse să câștigi o competiție.
La tombolă am avut iar noroc, o sticlă de vin alb și una de vin roșu, Sulfina crede că mi-a adus noroc pusul mâinii când am plecat de acasă. Poate că da.
La concursul de dans pe Rasputin (Boney M) n-am mai reușit performanța de la Macarena, cu toate că m-am mișcat mult mai bine, mai vioi, o melodie pe care o dansam și pe vremea adolescenței. E drept că, de atunci, mi-am mai pierdut mobilitatea.
Am ajuns acasă pe o temperatură de minus
Doar un lucru, unde e încălzirea aia globală de care se vorbește atâta?
10 comentarii:
Parcă asta-i a doua iarnă-n AB, ce te vaieţi ca o babă?! Respiră pe gură şi taci! :)
Asa e, daca impart la doi e a doua
:))) - 44 ? asta-i un sf.
Noi ne miorlaim ca au fost -8 azi-noapte-n Iasi. Parca se mai poate fuma pe -8.
fain blog :)
Deci eu am sa tac si nu am sa ma plang de cele amarate -2 grade care au fost pe aici de dimineatza. La -2 grade, in alte parti ale lumii , oamenii ies in tricou si pantaloni scurti pe strada :D
ai dreptate, aimee, la minus 2 grade eu as iesi descult
va invit pe blogul meu de poezie www.mariusaldea.wordpress.com
va foarte multumesc, cu bine!
Vezi, Dodu, dacă nu verifici geografia când îți alegi țara în care să te stabilești!:)))
Sărbători fericite și mai puțin geroase!
ei, incalzire globala... ia de-aci, daca nu cumva stiai site-ul http://ilovecarbondioxide.com/
sa dai scroll down pina la filmuletul despre substratul comunist al sustinatorilor intilnirii de la Copenhaga - o sa-ti dea fiori.
Intr-alta ordine de idei, mult mai calda la suflet: Sarbatori fericite si un an nou foarte misto!
catalin, nu ma interseaza link exchange-ul, uite ca ti-am raspuns
marius aldea, mersi de invitatie
innuenda, ai dreptate. dar nu tara, ci orasul. Sarbatori fericite si tie!
Ioana T, multumesc pentru urari, la fel si tie. Mersi pentru link.
Trimiteți un comentariu