Jurnal întârziat

17 mai

Locuiesc în modulul KK, o baracă în toată regula. Dacă era triplu K mai înțelegeam și eu ceva, dar așa nu, li s-au terminat numerele sau ce-s cu literele astea duble. Mai e una, OO.
- Pentru că există și modulul K simplu (îmi explică un turc originar din Izmir, cu care stau la masă).
- Și care e diferența?
- Diferența e că modulul KK e baracă de fumători.
- Și modulul K nu.
- Ba da, și modulul K e de fumători.
Ca în gluma cu ciobanul care avea oi albe și oi negre.
- Bine și atunci care e diferența?
- Diferența e că modulul KK are aer condiționat.
Și K nu. Dar nu i-am mai spus-o de frică să nu-mi răspundă, ba da, și modulul K are aer condiționat.
- Aha...
La lucru pute de-ți pică părul din nas. Din procesul de ardere se degajă sulf și combinații de sulf, toate put. Și prin metan, butan, propan și ce mai au pe-aici, bagă mercaptani care sunt mai grețoși chiar decât căcatul. Însă conducerea se spală pe mâini. Doar ne-au dotat cu măști contra gazelor. Căldura, pe de altă parte, e ucigătoare. S-a lăsat cu temperaturi peste 25 C, iar acolo unde lucrez (înăuntru) sunt plin de cuptoare și cazane ce produc abur. Conducte și țevăraie pretutindeni ca niște mațe încâlcite. Abia aștept săptămâna viitoare când se anunță ninsoare.
Bineînțeles că n-am cerut cameră de fumători, e prima oară când stau în una. Altceva nu mai aveau. Tipului de la cazare i-a părut rău. Eu nu l-am crezut. Cred că, dimpotrivă, s-a înveselit.
- Băi, ce ipocrit ești.
Dar nu m-a înțeles, că i-am spus-o în românește.
- Pardon me?
- Lasă că vă știu eu.
De cum intri pe hol te și lovește un balsam de fum de țigară ieftină și scrum.
- Pentru că e modul de fumători, mi-a explicat turcul din Izmir.
- Da, știu, KK

18 mai 2010

Azi la cină am avut un New York Steak. Am cerut medium rare și nu l-am mâncat nici pe jumătate, bucătarii de aici habar n-au să-l pregătească, noroc că am cerut și pește.
Tot azi, după masa de prânz, când ieșeam de la cantină, m-a pescuit security (adică portăreasa) că n-am voie să scot nimic de la sala de mese, căram un grapefruit în mână, voiam să-l mănânc în pauză, la serviciu.
- Nu se poate, e împotriva regulamentului.
- Fie. Căcam-aș pe regulamentul vostru!
Mi l-a luat din mână. Dar tot i-am spus beach, adică curva dracului. Ce bine e să mai știi și altă limbă decât cea oficială. S-a uitat după mine. N-a înțeles, dar precis a bănuit, am uitat că trebuie să zâmbesc când înjur. Așa că m-am nervat de privirea ei și m-am răzgândit. I-am cerut grepfruitul înapoi, i-am spus că mă întorc în cantină și-l mănânc acolo cu lingurița. Nu se aștepta. L-a început n-a vrut să mi-l dea, până am amenințat-o că-i fac raport pentru intoleranță la bărbații de etnie română. A căscat niște ochi cât ferestrele.
- Putoareo!
M-am dus într-un colț și am băgat fructul în buzunarul de la pantaloni, deși era cam mare. Am trecut din nou pe lângă portăreasă, cu pantalonii umflați unde trebuie, dar n-a mai spus nimic. A privit în altă direcție. N-are voie să te caute în buzunar, deși parcă aș fi vrut.

19 mai 2010

Azi nu scriu nimic, am lucrat 12 ore și mai bine mă uit la un film. Au curs apele pe mine ca pe Athabasca River.

20 mai

Tot 12 ore am lucrat, se pare că ăsta e programul de-acum pană se termină. Poate se termină joia viitoare.
Azi am lucrat la cota patru. E interesant cum se numerotează etajele. După etajul doi vine doi jumate, unde lucrez de obicei. Pe urmă vine trei, trei și-un sfert, trei jumate, patru, patru și-un sfert, cinci. După cinci mai urmează și altele, dar nu mai sunt numerotate, că acolo nu mai urcă liftul.

21 mai

Azi e Constantin și Elena. Nu spun sfinții, că n-au fost sfinți, dar deloc. Decât împărați. Cine i-au canonizat sfinți, IoanaT, e treaba lui.
Citesc cartea asta, în pauzele de la serviciu, Scândura lui Afansol. Îmi place mult de tot, am mai citit-o odată în 91 când a apărut. Autorul (Dan Giosu) are o imaginație debordantă și o inteligență aparte în construcția textelor. Numele personajelor sunt de-a dreptul spumoase și n-au legătură cu nimic. De altfel nici prozele nu trimit la nimic, nici la mituri, nici la legende, sunt exerciții pure de virtuozitate stilistică. Subiectele sunt hilare, absurde, dar nu de un absurd împins peste limită cum e la Urmuz, nu-mi place Urmuz, l-am citit din curiozitate doar, într-o cărțulie de câteva pagini, mai mult coperta de ea. Mai degrabă îmi place Daniil Harms.
La sfârșitul volumului există și o postfață semnată de Nikita Danilov care bate câmpii cu grație, o postfață scrisă grăbit și cu mâna stângă.


22 mai

în ultimele zile, după o săptămână de nădușeală, s-a lăsat cu un frig de te piși pe tine. Eu, cel puțin, mă piș tot timpul. Dar nu pe mine. Pe o pancardă, chiar la intrarea în exploatare, scrie că Suncor e prima companie care a rafinat bitumul. Sund curios când s-a întâmplat asta că și Ceaușescu al nostru a construit ceva pe bază de șisturi bituminoase la Anina, o fabrică falimentară, de pe urma căreia a rămas un munte de steril. Ceaușescu a clădit multe fabrici falimentare, dacă nu chiar o industrie, însă roadele le culegem abia acum. Când lucram la combinatul petrochimic țin minte că prețul polietilenei la vânzare era mai mic decât costurile de producție și cu toate astea, din când în când, auzeam expresia depășire de plan. Ba se mai dădeau și prime. Ba s-a mai deschis o instalație similară și la capul Midia. Și una pe platforma Teleajen, Ploiești.

23 mai

Contractul mi s-a încheiat fără veste. Îi las Sulfinei mesaj pe telefon că mă întorc acasă. Să se pregătească de acțiune. Că tocmai am terminat ziua de lucru și în jumate de oră mă pornesc la drum. Nu fac nici duș, nu mă duc nici la masă. 500 de km par o veșnicie. Undeva pe la mijlocul distanței începe să ningă peste pomii înfrunziți și două căprioare îmi taie calea cu grație. Opresc pentru o cafea și alimentare cu benzină. După aproape cinci ore dau buzna în casă cu cele două genți pline de haine peste Sulfina mea care a ațipit în fața televizorului și rămâne stupefiată de surpriză, nu poate să articuleze un cuvânt. Nu ascultase mesajul.
- Visez?
- Tu poate visezi, dar eu sigur nu, că-mi tremură picioarele cât am apăsat pedala aia de accelerație.
Ce urmează nu mai ține de jurnal, iar vecinii n-au decât să ne suporte chiar dacă e o oră târzie

.