Las Vegas

Am avut rețineri să povestesc despre escapada din Las Vegas. Nici nu știu de ce, n-a fost un concediu ratat, ci chiar unul reușit. Perfect n-avea cum să fie, perfecțiunea fiind sinonimă cu infinitul.

Partea cea mai bună a Las Vegas-ului e să te abți de la jocurile de noroc. Am văzut destui (ceea ce se traduce cu mulți sau prea mulți) aruncând cu fișicuri de bancnote de cîte o sută pe masa de ruletă, zaruri sau ce se întâmpla acolo. Bineînțeles că au rămas cu paguba, casa câștigă întotdeauna.

M-a întrecut și pe mine curajul de câteva ori, am băcat o bancnotă de 1 dollar în mașină și am tras de manivelă de o sută de ori până am pierdut dollarul. Da, am jucat la mașini de un cent tragerea. Recunosc. Sunt un zgârie-brânză.

Toți moșnegii și toate babetele trăgeau de manivele sau butonau cu venele umflate și ochii bulbucați la cireșele, merele și perele care li se derulau pe ecranele mașinilor de tocat bani.

Șmecherii rafinați (sper să nu fi tras vreun pleonasm) serveau vinuri și șampanii la mese cu dealeri în carne și oase. Zâmbeau șarmant și pariau cu eleganță. Zâmbeau și dealerii, dar din alte motive. Pe unele mese dansau sau își etalau formele femei îmbrăcate în șnururi de ultima modă. Durdulii și apetisante numai bune de tăvălit. Poate iau un bobârnac peste cap de la Sulfina.

Casinourile în sine erau fără capăt, m-am pierdut prin câteva, nu reușeam să găsesc ieșirea, fie nu găseam toaleta, fie nu găseam ce căutam (miscelanea). Nimeni nu găsește nimic, mai puțin mesele de joc, fiind pretutindeni. Totule e gândit până în cele mai mici detalii. Aerul îmbogățit în oxigen ca să nu te simți obosit, semi întunericul permanent ca să nu-ți dai seama dacă e zi sau noapte, scrumierele schimbate regulat, chelnerițele care se vânzolesc cu tăvi de mâncare și băutură printre jucători (serviți la botul calului). Dealerii îți zâmbesc, îți cântă dacă vrei, îți și dansează. Stai și joacă! Cam ăsta e mesajul. Pentru cei care nu joacă există magazine. Înăuntrul Casinourilor sau înafară. Buticuri, săli de spectacol, baruri, restaurante și tot felul  de alte posibilități de distracție și desigur, cheltuit bani. Că doar de aia ești în concediu. Să bagi mâna în buzunar. Să te simți bine, să te distrezi, să rămâi lefter și eventual cu datorii.

Luxul etalat de hotele și casinouri e halucinant. Ai senzația că te plimbi prin palatele din basmele și poveștile nemuritoare. Am mai văzut prin filme scene din Las Vegas, însă realitatea întrece totul.

Ce mi-a plăcut: prima dimineața când m-am trezit și am văzut munții (prin fereastră) de jur împrejur. Eram la etajul 27. Nu la 40 ca alții, mă rog... sau mai sus. Întotdeauna se poate mai sus. Balcon n-am avut și nici n-am simțit nevoia. Ce să fac în balcon, să scuip în capul celor de jos? Nu că aș mai fi făcut-o, dar mi s-a întâmplat să fiu tocmai eu victima.

Ce nu mi-a plăcut: agenții de vânzări care se aruncă la tine de cum cobori în lobby-ul hotelului sau de cum pășești pe trotuar, ba te mai agață și prin parcare, să-ți vândă cele mai ieftine bilete de tururi, de spectacole, de muzee, să te ducă la prezentări unde să cumperi ce vrei și mai ales ce n-ai nevoie. Foarte agresivi, foarte insistenți și plictisitori în cele din urmă. Bineînțeles că m-am ferit de ei, dar tot am căzut în capcană. Până la urmă am fost la o prezentare în care unul din agenți a încercat să-mi încuia mintea și să cumpăr vacanțe garantate, în vile la care urma să fiu și eu coproprietar cu garanții și avantaje fabuloase. M-am ținut tare pe picioare și n-am pus botul nici când a venit șeful agentului și nici când a venit șeful șefului.

Nu sunt interesat. Am nevoie de timp de gândire. Sunt obligat să cumpăr? Nici nu mai știam ce scuze să găsesc. Nu fac afaceri pe loc, nici nu știu cine sunteți. Ia mai lăsați-mă dracului în pace!

Ce mi-a plăcut: tururile. Dar nu cele aranjate de agenții, am închiriat o mașină, am cumpărat o hartă (chiar mai multe) și am vizitat ce am vrut și când am vrut. Peisajele au fost absolut spectaculoase. Din punctul ăsta de vedere merită să mergi la Las Vegas și să te plimbi prin împrejurimi. Nevada, Arizona, Utah, California. Să vezi Hoover Dam-ul cu lacul și împrejurimile,Red Rock Canion, Death Valley, Valley of Fire și cea mai fost. Zion Canyon în care, când intri, ți se pare că intri pe poarta Raiului.

Ce nu mi-a plăcut: cerșetorii de pe străzile orașului. Oraș al bogăției și al belșugului, al luxului aproape deșănțat. Al luminilor și-al risipei. Homeless-i, handicapați, bețivani jigăriți dormind pe stradă în cele mai contorsionate poziții. Bătrâni neputincioși, oameni bolnavi cu tot felul de malformații. Pe lângă ei mai erau și cântăreți ambulanți, fără niciun talent, sau jongleri și bufoni amatori. Tot un fel de cerșit.

Ce mi-a plăcut: cactușii și palmierii. Trenul suspendat și sălile de convenții. Câteva clădiri cu o arhitectură futuristică. Vremea în general.

Ce nu mi-a plăcut: faptul că mi-am luat bilete târziu și n-am mai prins zboruri directe. Escală și la dus și la întors. Nu mi-a plăcut vama canadiană (niciodată – o porcărie cât casa) și toată tevatura din aeroporturi. Nu mai zbor niciodata cu Alaska Air Line. M-au pus să plătesc bagajul din cală, fără să mă avertizeze dinainte. Și încerc să nu mai trec prin aeroportul din Vancouver, unul din cele mai urâte din câte am văzut vreodată. Nu mai zic că ofițerii de la ceck in mi-au confiscat o sticlă de alcool pe o cursă internă pentru că mașina lor le-a indicat urme de substanțe explozive. Cu toate că fusese ambalată special de cei de la Duty Free din aeroportul din Las Vegas, după noua lege canadiană.

Ce mi-a plăcut: o mulțime de alte lucruri.

Ce nu mi-a plăcut: o mie și una de alte lucruri

.

.