duminică, 9 martie 2008

Despre cocăzari


Aşteptam poştaşul cu sufletul la gură, cu toată ruşinea o spun de care sunt capabil. Fiind ruşinos, aşteptam scrisori de la fete. De la băieţi nu aşteptam scrisori. Băieţii nu erau interesanţi, decât fetele erau interesante. Cu băieţii vorbeam la şcoală zgomotos tot felul de porcării nesărate, să mă audă fetele. Cu fetele nu vorbeam că eram timid, mai bine le scriam scrisorele. Asta se întâmpla mai târziu. Mai devreme, cel mult mă bateam cu ele, că altceva nu ştiam ce să fac. Le lăsam să mă pălmuiască, îmi plăceau atingerile lor. Măcar aşa...
Nu primeam răspunsuri la scrisori, că eram zevzec, dar le aşteptam şi speranţa că voi primi unul mă umplea de emoţii.
Uneori, îmi imaginam că am primit o scrisoare de la o fată necunoscută, frumoasă dar deşteaptă şi chiar citeam din imaginaţie. Mă încruntam, apoi mă înveseleam, apoi iar mă umpleam de emoţii la ceea ce-mi scria fata imaginată de mine.
Într-o altă zi, mi-am făcut curaj şi i-am scris Mioarei, dar nu prin poştă, i-am strecurat un biletel în uniformă când nu era atentă:
Dragă Mioara,
îmi place cum ţi-ai legat părul, te prinde şi te face mai atrăgătoare, semeni cu o coacază neagră. Îmi plac coacăzele negre. În plus, nu-mi pot dezlipi privirea de la ... Am semnat „anonim”.

Dimineaţa, la şcoală, Mioara ne scana pe băieţi, fioros. Pe mine nu, eu eram timid şi nu mă bănuia. S-a dus direct la Mirel. I-a spus-o de la obraz:
- Cocăzarule!
Mirel, care era cel mai făţos dintre băieţi, a ramas încremenit.
- Ce-i aia, cocăzar?
- Lasă că ştii tu!
- Tocmai
- Tocmai
- Adică habar n-am.
Urmatorul a fost Adrian. Adrian era mai înalt ca noi toţi, îţi suceai capul când vorbeai cu el. Şi era primul căruia îi dăduseră tuleii. Chiar se lăuda că se barbiereşte cu briciul lui taică-său. A făcut şi ăsta o mutră de-ţi venea să te pişi pe tine.
- Ce-i aia, cocăzar?
Aşa că i-am scris din nou Mioarei
Dragă Mioara,
vezi bine că nu eşti un bun detectiv. În primul rând pentru că nu ştii ce cauţi, în al doilea rând pentru că nu ştii unde.
“anonim”

Mioara era vedeta clasei. Frumoasă rău şi, culmea, cea mai bună la învăţătură. Dar şi plină de fumuri. Însă aşa plină de fumuri, toţi băieţii erau în limbă după ea. Eu nu, eu o iubeam în taină pe Nana. Cu şanse, pentru că de Nana nu-i plăcea la nimeni din cauza coşilor de pe faţă
Şi iar i-am strecurat Mioarei un bileţel în buzunarul uniformei. Cred că asta o nedumerea cel mai tare. Cum? Şi cine? Şi de ce? Şi când? După mai multe bileţele de acest fel, ajunsese să privească mereu în toate direcţiile. Poate poate.
Dragă Mioara,
degeaba încerci să afli. Sunt invizibil. Ieri, la ora de sport, te-am privit în timp ce alergai. Ai nişte picioare impecabile!
“anonim”

Până la urmă, Mioarei i-a venit ideea să scrie pe tablă în timpul pauzei. “Anonim, te detest, laşule. Arată-ţi mutra dacă eşti bărbat. Ai un sărut de la mine. Un minut pe numărate”.
S-a aşezat în bancă, tacticoasă, si ne-a urmărit pe fiecare în parte, în timp ce ne reîntorceam în clasă. Pe mine m-a exclus, ca deobicei, fiind invizibil. Ceea ce a fost spre norocul meu dacă tremuram ca varga de emoţie. Ceilalţi băieţi s-au aprins imediat, rost de pupături. Nu mai aveau răbdare până se termina ora de fizică. În pauza următoare s-au bulucit pe Mioara.
- Eu sunt anonim!
- Da? Care e conţinutul ultimei anonime?
Şi tot aşa până la ultimul.
În ultima pauză, Mioara a venit la mine.
- Bună, Dorian.
M-am emoţionat pe loc şi am roşit tot. N-am fost în stare să-i răspund, am dat numai din cap. Mioara m-a privit în ochi, cu toate că eu mă uitam undeva pe fereastră.
- Înţeleg, mi-a spus. Cu o voce atât de caldă de-mi venea să cad de pe picioarele mele. Tu eşti invizibilul Dorian. Am înţeles, însfârşit. Ce orbi sunt oamenii câteodată…M-a uluit cu propoziţia ei, parcă vorbea doamna de limba Franceză. Vrei să fii colegul meu de bancă?
Propunerea a venit ca o măciucă direct în moalele capului. Am reuşit, totuşi, să fac un semn afirmativ şi m-am aprins la faţă ca drapelul sovietic. Îmi vâjâiau şi urechile şi mi se părea că e prea cald. Poate era prea cald. Eram copleşit.. M-am mutat cu Mioara în bancă spre uluiala colegilor.
- Chiar îţi place tunsoarea mea nouă?
- Daa...adica da!
În fâstâceala care a urmat, neştiind ce să mai spun, i-am oferit, pur şi simplu, câteva coacăze negre pe care mama mi le pusese la pachet.
A fost una din cele mai fericite zile ale mele, ca şcolar. Am primit şi sărutul. Iar în final, m-am ales cu o poreclă pe care am purtat-o tot restul anului.
- Cocăzaruleee!




13 comentarii:

about2run spunea...

desi o sa imi raspunzi ca vorbesc cu un inginer, tin sa iti spun ca mi-ai spart un mit: acela ca numai in sud se vorbeste cu "decat" in loc de "numai", "doar": 'Băieţii nu erau interesanţi, "decât" fetele erau interesante.'
***

pentru ca din quebec pana-n alberta si vancouver e bezna acum, lumea, care munceste in ziua care la noi e deja luni, doarme demult, profit de faptul ca acum probabil dormi si ma dau pe blogul tau strigand ca esti idolul meu, pentru ca ai reusit miscarea cu biletelul cat inca erai in scoala. mie mi-au trebuit 10 ani dupa bac...

si la coacaze, mie imi plac foarte mult in poze, dulceata si vinul facut din ele :)

sylvi spunea...

"Dragă Mioara,
vezi bine că nu eşti un bun detectiv. În primul rând pentru că nu ştii ce cauţi, în al doilea rând pentru că nu ştii unde." :)

Chiar o chema Mioara? :) Despre sotia ta, cum ai cucerit-o, povestesteeeeeeeee!

Hia s azic, pentru c anu ot s atac :D Cred ca un scriitor ca tine ar trebui sa traiasca din scris si inca nu asa, ca ordinarii, dar... in castele, inclusiv, prin ce colturi de lumea ar vrea! :)

innuenda spunea...

Asta cu cocăzarul e preferata mea! :) Era şi timpul să o aduci...acasă. Adică de ce să fii plusvaloare numai la alţii pe blog? Ia să fii şi la tine! :)

DoDu spunea...

about2run, nu stiu cum sa ma adresez pentru ca nu stiu care ti-e numele de botez si care e cel de familie. Imi pare bine ca ti-am spart mitul, sper ca nu era din sticla pretioasa, fiindca asa vorbesc eu cu decat. Ca nu conteaza unde te nasti decat unde locuiesti, parca asa am auzit. Insa ai dreptate, din Quebeq pana in Alberta e o lungitura buna, decat ca voi va culcati primii si pe urma noi. Adica eu sunt un albertacus original. Si iar ai dreptate, cand la voi e deja luni la noi e deja tot duminica, dar in aceeasi relatie sunt si cu romanii de peste Atlantic. Poate am lamurit cate ceva. Cat de cat.

DoDu spunea...

Draga Silvia,
cred ca ma confunzi cu vreun altul. Faptul ca mi-am luat si eu un blog, sa fiu la moda cu lumea dezghetata, nu ma face scriitor. Nu inseamna nici ca nu mi-a trecut prin cap. Dar scriitor nu sunt cei ce mazgalesc blogurile, eu cred ca scriitorii adevarati sunt niste artisti, ori eu sunt surubar si pot sa probez oricand pentru ca am diplome de surubar. Am si de alchimist si chiar si de asudor...Poftim, tu m-ai provocat daca o sa se intrebe lumea de ce ma laud cu voce tare.
Iar cu sotia a fost cam asa ca era foarte atragatoare ca un fel de magnet si ma atragea in permanenta inspre ea fiind foarte frumoasa. Iar eu aveam parul mare si cret iar sotiei mele ii placeau numai baietii tunsi scurt, asa ca i-am devenit interesant. Plus ca eram slab ca un ţâr si mai purtam si pantaloni stramti sa mi se vada ceva.
Ea m-a cucerit pe mine! Eu umblam dupa ea in limba, ce sa mai cuceresc daca eram deja cucerit. Asa ca daca n-o ceream de sotie explodam si ma faceam bucatele mici, sper ca n-am tras un pleonasm, asta mi-ar mai trebui. Pana la urma a fost norocul meu si nu al altuia, am devenit pricopsit peste noapte, iar peste mult mai multe nopti m-am pricopsit in ultimul hal cu vreo doi baieti si de atunci nu incetez sa ma minunez ca sunt asa baftos. Cine stie ce-am mancat cand am fost mic. Mama zice ca am supt lapte, dar cand ramaneam nesupravegheat nu-si aminteste ce mancam.
- Salam cu soia! zice tata, dar pe tata nu-l cred, ca tata ii ura pe comunisti si salamul cu soia e legat de comunisti.
- Dar si franzele! ca nu era sa ma dau batut.
- Ce franzele, alea erau franzele? Daca nu gaseai aluat nedospit in ele, gaseai pete de motorina sau gauri de soarec. Ba odata am gasit o catarama de curea intr-o franzela…si altadata o bila de rulment.
Poate are dreptate tata, poate de acolo imi vine norocul, de la bila aia de rulment, draga Silvia.

DoDu spunea...

Innuenda,
poate de aia l-am si trecut aici, pentru ca ti-a placut tie acolo

sylvi spunea...

stai ca mie nu imi suna "cocazar", daca e de la "coAcaza". de fapt, "coAcazar" e si mai greu de pronuntat: mi se impleticeste limba, dar cred ca imi e foarte somn! am intrat cu gandul ca poate vad o poveste noua...

cristian niculescu spunea...

Frumoase pozele tale de familie, insa preferata mea este cea de la "VERE".

Jane spunea...

si Nana?

DoDu spunea...

Cristi,
ma gandesc sa-ti urez si eu La multi ani! Am aflat, ca asa sunt eu, mai bagaret

Jane,
pai cu Nana e o istorie intreaga, mi-ar lua un roman si jumatate. Daca as sti cum se scrie un roman m-as incumeta, dar inca nu stiu. Mai sap insa, la radacina, poate intr-o zi...

cristian niculescu spunea...

Mulţumesc de urări, Dodu. Uite-aşa mai îmbătrânim cu un an...Păi am văzut că s-a ocupat de popularizarea evenimentului...innuenda asta a mea :)

Anonim spunea...

şi totuşi, roşu, ca steagul sovietic, de câte ori ai fost în viaţa ta?

pandhora spunea...

a meritat! :)