sâmbătă, 29 martie 2008

P


Cu armata a fost iată cum, deloc uşoară şi cu efecte vizibile. Vorbesc de unitatea 01841 (ssst) Paraşutişti, Caracal.

Aveam un locotenent major, dar îl chema Mişulescu, cam ţigănos după culoarea pielii, început de burtă şi buzat ceva de groază pentru că era comandant de companie.
-Băăă! Ne-a luat în primire din prima zi, că n-avea mustaţă şi nasul îi era destul de turtit, din nări îi ieşeau smocuri de păr, iar capul îi părea rotunjor cu bărbie dublă. Băăă! Ne-a înfricoşat rău cu băă-l lui prelung. Dracul v-a luat sub comanda mea. Uitaţi de mămici şi tătici, aici faceţi armată nu bambilici, nu frecaţi leuşteanul, nu vă clăbuciţi în baie cu apă caldă că nu s-a inventat în regimentul de paraşutişti!
- Toa’le major...
Că eu am făcut armata la paraşutişti benevol, de frică să nu mă ia în altă parte, de unde era să ştiu că o să dau peste Mişulescu ăsta.
- Ce vrei, soldat, aici se cere permisiunea să vorbeşti cu un superior.
- Toaşu superior...
- Pe burtă, soldat!
- Nu pot că sunt prea gras, permiteţi să vă raportez...
- Cui, soldat?
- Lui tata, că mi-aţi ordonat să uit de tătici, iar tata mi-a spus că dacă am probleme să-i dau un telefon...
- Da cine e taică-tu?
- Primarul Craiovei, să trăiţi!
- Cum te cheamă?
- Chiţimia, să trăiţi!
- Chiţimiaaa, păi vezi, mă, că nu vorbeam cu tine, ci cu hoarda asta de soldaţi neinstruiţi. Drepţi, hoardă! Tu ai să fii locţiitorul meu, Chiţimia, dragule. Te fac comandant direct. Să-i menţionezi asta lui tac-tu când îl suni neapărat.
- Da, să trăiţi!
- Toaşu’ lemn major…
- Dar tu ce vrei? Tac-tu cine mai e?
- Prim secretar de partid pe judeţul Călăraşi, să trăiţi!
- Lasă, mă, nu trebuie să-mi spui să trăiţi, tu să traieşti, că eşti tânăr. Tu şi cu taca-tu. O să-ţi dau şi ţie un post de comandă, te separ eu de hoardă.
- Am înţeles!
Toaşu’ lemn major avea să mai afle că mai aveam un coleg, taică-său era şeful spitalului militar din Cluj. Şi încă un coleg, şeful securitaţii de frontieră cu Yugoslavia
. Şi încă unul, directorul platformei chimice din Craiova. Şi încă unul, cu unchi general de armată. Aşa că, într-o lună, toa’ lemn major Mişulescu şi-a dat demisia de la compania noastra de piloşi. Că nu mai avea posturi de comandă pentru toată lumea şi, în plus, pentru că odată l-a scapat gura prin faţă. A zis:
- Să nu vă prind că mi-aduceţi sculament de la ţigăncile din cimitir care vă ademenesc pe 5 lei şi vă vând pe gratis boli de câteva sute. Şi să-mi umpleţi mie unitatea cu paduchi lăţoşi. Că aţi dat de dracu! Am primit permis special de la părinţii voştri. Dacă vă mănâncă, îmi spune-ţi, mai sunt şi alte metode să scapi de mâncărimi. Chiţimia!
- Ordonaţi, toaşu’ superior!
- Te mănâncă rău?
- Mă cam mănâncă, toaşu’
- Pleci acasă, în permisie!
Însă, înainte să plece acasă, Chiţimia a trecut pe la ţigăncile din cimitir, a luat sculamentul de la ele şi l-a cărat la logodnica lui secretă a cărui tată era membru de comitet central.
În locul lui Mişulescu a venit lemn majorul Ardeleanu, mult mai moale cu cine trebuia şi mai prea ciufut cu cei ca mine, cu părinţi trăgători la şaibă.

Problema cea mai spinoasa a mea a fost cu oltenii, care erau o treime din companie, că furau pe ce li se lipeau mâinile. Cum a dat iarna, mi-au şi disparut izmenele militare. Mă frecau pantalonii direct pe piele, ceva de groază.
- Nu mişcă nimeni în aliniament!
Strigau comandanţii de plutoane, dar eu trebuia să mă scarpin, că mă mâncau pantalonii pe pielea goală. Şi aşa mă căpătuiam cu 10 culcaturi minim la fiecare raport de dimineaţă.
La înviorare nu ieşeam nici atât, care înseamnă deloc, că mi se furaseră şi pijamalele. Până la spălător sau veceu, făceam nudism în toată regula.
Aveam o soldă de 60 de lei şi nici atât. Nici vorbă să-mi ajungă de ţigări cu toate că le fumam pe cele mai ieftine.
- Soldat DoDu!
- Da, să trăiţi!
- De ce n-ai centura, soldat?
- Mi-au furat-o oltenii ăstia, să trăiţi! Afurisiţii…
- Deseară dormi la arest.
Adică nu era destul că eram pagubaşul...
Iar păgubaşii ca mine se căpătuiau cu lucruri de care nu aveau nevoie. Mă refer la ciperca dintre degetele de la picioare pe care am luat-o eu în armată, pe gratis, de la un soldat necunoscut care mi-a schimbat ciorapii în toiul nopţii.
- Cine mi-a schimbat ciorapii? Am tunat eu cand am observat oroarea
- Eu nu, s-a disculpat soldatul care dormea în patul vecin, că eu nu fac găuri în călcâiele ciorapilor.
- De unde ştii că am o gaură în călcâi?
- Păi tocmai asta e, că nu ştiu, bună ghicitoare
- Nu cumva ai şi mâncărici printre degetele de la picioare, ca tata?
- Ba am, dar de unde ai aflat?
- Pentru că acum am şi eu, hoţule de ciorapi!
Aşa că l-am provocat la o bătaie în spălător, când făceam baia săptămânală unde nu puteai folosi obiecte cotondente că erai în pielea goală. Dar un săpun în cap tot am luat, unul din ăla, calup.
Ne înghesuiam 4o de soldaţi neinstriţi în baie, duşurile erau nişte capete de ţevi în tavan şi bineînţeles că trăgeam cu ochiul unul la altul pentru evaluarea armamentului din dotare.
Toată lumea îl invidia pe Marcel fiindca mergea cam împiedecat din cauza supra dotării, aşa că i-am şi scos vorbe şi, un soldat mai şmecher, a compus şi o ghicitoare. Iată: ce e moale şi atârnă până la glezna lui Marcel? Dar de ghicit n-a ghicit nimeni, decât cei care am fost la baia săptămânală cu el şi am văzut cu ochii noştri minunea.
Mie mi se pare că ghicitorile sunt făcute să nu le poţi ghici decât dacă eşti ghicitor, sau dacă ai voie să ghiceşti pe litere. Aşa că eu încep, la ghicitoarea cu Marcel. Încep cu prima literă. P…



5 comentarii:

sylvi spunea...

DoDule! Citeam si ma gandeam sa dau fiuli meu s aciteasca pentru ca el nu are habar de armata si cand am vazut ghicitoarea, m-am intimidat sa-i las linck. E din realitate, inteleg... Cel putin, asa pare de real ce povestesti!

DoDu spunea...

Silvia,
spune-mi repede ce am scris atat de intimidant ca poate vreau sa intimidez si alte fete

ghrayada spunea...

da' de Marcel se mai stie ceva? :)))

innuenda spunea...

Domnule, aveţi o leapşă de la subsemnata. Dacă aveţi timp şi chef s-o onoraţi...:)

Viorel spunea...

Nişulescu se numea.În rest, ţi-l aminteşti bine. Era foarte inteligent, iscoditor, inventiv. Datorită "inventivităţii" lui a dosit Soos t.n.t.-ul de a trebuit sa-l recuperez eu de la Timişoara. Cu Stelică Ardeleanu sînt vecin şi uneori ne vedem:acelaşi tip discret, moale cum îl zugrăveşti tu... de, bănăţan din Lugoj...
Chiţimia, Radu, da...mulţumesc pentru clipa de tinereţe oferită.