duminică, 2 martie 2008

Cum am prins eu râcă pe o petrochimistă



Am avut un gornist în armată, dar era din Galaţi, cânta din goarnă, el îi spunea trompetă. Trompetă nu era, trompeta are butoane, goarna lui n-avea decat ţeava pentru că-i lipseau butoanele fiindcă era de armată, iar ofiţerul de serviciu mereu ne urmărea dacă ieşim sau nu la inviorare după cântecul goarnei, iar cântecul se numea deşteptarea. Intra în dormitor şi răcnea ca în junglele din Bangladesh:
- Stârpiturilor!!!
- Noi nu eram stârpituri deloc, dar totuşi, ne speriam de ne căcam pe noi. Alţii! Eu nu, că mirosea cam tare, că la cantină ne dădea numai fasole din două în două zile. La prima apă, nu aşa.
- Atenţiune!
Săream ca potârnichile din pat, eu dormeam la etaj şi aterizam mereu în spatele celui de jos, îl cocoşeam adică.
- Afară, fuga marş!
Ne călcam în picioare şi ne dădeam cu nasu-n cur unu la altul. Aşa am prins râcă pe gornistul companiei şi pe urmă pe toţi gălăţenii. Şi pe urmă pe toţi ofiţerii şi pe toată armata română. Şi pe comandantul ei suprem care era însurat cu o scorpie de petrochimistă.




5 comentarii:

eugenia spunea...

si pe caracaleni?

DoDu spunea...

daca as fi fost suparat pe caracaleni nu-l puneam pe fostul meu ofiter in poza. Pazea, tipul a fost comandantul securitatii Otopeniului in '89.
Anul trecut am ajuns in Romania si fostul meu ofiter s-a deplasat din Bucuresti in Timisoara sa ma vada. Cred ca asta spune multe despre relatiile in care am ramas cu un ofiter caracalean (cu toata supararea mea pe armata romana)

Ioan Usca spunea...

Patronul de la Mioritic este din Caracal. În pofida legendelor, e tip mişto...

DoDu spunea...

Sorine, m-ai băgat în ceaţă. Că nu ştiu cine e patronul, iar Mioritic nici atât

eugenia spunea...

si eu sunt o tipa misto, in pofida legendelor
da?