luni, 18 februarie 2008

Scriitor de limba română





Eu niciodată nu m-am gândit, în viaţa mea de până acum, că o să am ocazia să scriu pe un blog din cauza de tehnologie avansată şi să mai şi comentez o poezie patriotică. Care mi-a placut în ultimul hal. Mie îmi plac poeziile patriotice de când eram mic, iar tatei nu-i plăceau şi nici nu mă lăsa să le învăţ pe de rost.
- Să nu te prind că înveţi porcariile alea pe de rost, mă ameninţa tata, că te altoiesc, că ştiu eu cine e Miciurin
- Cine e Miciurin?
- O comună din Drochia, ciopârţită de bolşevici.
Şi una două luăm un altoi de-al tatei în dos, care va să zică Miciurin era şi altoitor. Era şi una şi alta.
Cenaclul Flacara nu puteam să-l ascult fiindcă tot tata zicea:
- Să nu care cumva să te prind că asculţi cenaclul ăla!
- De ce, tată?
Am avut eu grijă să nu mă prindă. Mă furişam. Şi mai citeam şi revista Flacăra pe deasupra. Iar tata zicea:
- Atâta-ţi spun!
- Bine, dar toată naţiunea română ascultă cenaclul Flacăra.
- E condus de Adrian Păunescu şi eu nu-l suport pe porcul ăla.
- De ce, te-a bătut?
- Nu, cum să mă bată, pe mine nu mă poate bate nimeni, decât Dumnezeu.
- Te-a înjurat?
- Atâta i-ar trebui!
- S-a dat la mama?
Aici iar m-am chivernisit cu un altoi de-al tatei. Sau Miciurin. Sau ce era.
- Mie nu-mi place decât formaţia Phoenix, ca să ştii. Andri Popa!
- Păi şi Phoenix a cântat cu cenaclul Flacăra.
- Fugi de-aici ca minţi de-ngheaţă vinul.
De-atunci, tata n-a mai vrut să asculte nici Andri Popa, decât pe ascuns, din cauza lui Nicu Covaci care a şters-o în occident. Desigur, tatei îi plăcea occidentul cu toate că nu fusese niciodată acolo, însă auzise de Munchen fiindcă asculta Europa Liberă. Vrând nevrând, o ascultam şi eu, că se auzea în toată casa. Şi mă mai şi lăudam la şcoală, printre colegi
- Băi, voi ştiţi că Europa e liberă?
- Da, măi, lasă că avem şi noi taţii noştri.

Dacă l-aş întâlni pe poetul Adrian Păunescu la un birt, i-aş spune precis:
domnule Adrian Păunescu,
mi-a plăcut când unde ai scris în poezia matale care e o poezie patriotica, te citez: “Nu ştiu exact culoarea ţării mele./E undeva între culori, deasupra culorilor” pentru că Nichita Stănescu spunea înaintea matale, de data asta citez din capul meu: “culoarea patriei mele este culoarea limbii române”. Poate n-a spus chiar aşa, dar aşa îmi aduc eu aminte.
Aşa că eu m-am pus să scriu poezii patriotice de înregimentare. Nu ca a poetului Adrian Păunescu, care e, totuşi, din inimă de senator. A mea era doar împotriva tatei şi-a lui Miciurin ăsta. Iată o mostră:

Eu sunt român, pui de ardelean, ardeleni care
O mie de ani s-au bătut cu hunii
E adevarat că au încasat-o, ar fi fost şi culmea, dar limba
Nu şi-au uitat-o ca şi unii…


Mult mai pe urmă, fiindcă asta e o paranteză, am aflat eu că între huni şi unguri nu e nici o legătură. Că latinii şi germanii i-au nimicit pe huni până la unul, fiind un vecin periculos. Ungurii au venit mai târziu, din aceleaşi stepe asiatice şi au descălecat pe furiş în Ardeal, pe timpul nopţii. De aia li s-a părut că-i pustiu, că ardelenii dorm noaptea, abia spre ziuă se trezesc. Aşa că ungurii au făcut un foc de surcele ardeleneşti, s-au uitat împrejur şi au spus în şoaptă.
- Ighen
Adică vor ramâne lângă focul ăla, în Ardeal. Eu cred că au şi rămas. Dar să continui cu mostra mea de poezie patriotică:


Nu sunt rus şi nici ovrei
Daci au fost părinţii mei
Neam viteaz, liber şi viu
Şi latin, dar mai târziu



Aşa am auzit, că atunci când au venit latinii, noi deja eram traci înaintea lor. Iar pe vremea când au sosit grecii în Europa în hoarde, sau in valuri, sau in ce-au sosit, tot din stepele adânci ale Asiei, nu mai ştiu cum ne numeam, poate pelasgi. Pelasg in limba pelasgă înseamnă de-ai casei. Nu mai vorbesc de slavii ruşi, că ăştia aşa s-au născut, beţivi şi mai puţin pravoslavnici, nu cum se laudă ei. Câte bordeie atâtea obicee, dar beţivani tot sunt. Bunicul povestea că atunci când s-au retras ruşii din ţară, au jupuit naţiunea română mai rău ca turcii, tătarii, ungurii şi toate triburile migratoare la un loc. Că aşa ne trebuie, din cauza lui Antonescu, fiindcă era mareşal. A fost o afacere discutabilă. Cam totul e discutabil. Ruşii s-au ales cu tezaurul, ne-au luat fabricile, mâncarea, femeile şi ne-au lăsat comunismul lor bolşevic. Na, spălaţi-vă cu el pe cap, că apa nu e bună. Apa pute! Aşa am auzit, că ruşii nu se spălau, fiecare rus era o brânzărie ambulantă. Sau asta era pe vremea lui Ivan Turbincă cel Groaznic. In orice caz, bunica mea, când a auzit că se retrag ruşii pe la noi prin sat, s-a ascuns prin pădure, pe după copaci, altfel toţi urmaşii ei s-ar fi născut blonzi ca şi atâţia alţi moldoveni. Că Ştefan cel Mare nu cred să fi fost blond. Şi nici Vasile Lupu. Şi nici Vodă Ciubăr, care nu mai ştiu când a domnit.
Bineînţeles că n-am reuşit să-mi termin poezia decât recent şi aşa am adăugat şi ultima strofă:


România este ţara mea de gintă
Mai latină decât toţi italienii
Ce le-am stat turcilor în coaste
Cum le stă ruşilor cecenii


Poate că într-o zi o să devin şi eu un mare scriitor de limbă română contemporană, poftim ca m-am deconspirat, dacă poate cineva să mă ajute cu vreun sfat, cum să încep, de unde şi cum şi aşa mai departe, i-aş rămâne veşnic îndatorat. Dar nu poet, poet nu vreau să fiu. Tata zicea că poeţii sunt dilimaci. Oricum nu mă pricep decât la poeziile patriotice. Eu aş vrea să fiu scriitor de esee şi critici literare. De aia.

8 comentarii:

delaskela spunea...

mie mi-a placut mai mult versul ''Ce le-am stat turcilor în coaste'' unde poetul exprima el in elanul sau liric Istoria mareata care ar fi fost sa fie daca ne-am fi enervat ca popor.Poetul transfigureaza aici un sentiment patriotic cred ca foarte ca lumea.Mai bine surubar decit critic literar, domnu Dodu.Sa ne traiti.

DoDu spunea...

Domnule delaschela, acum mi-e clar ca matale esti un provocator de viitori intelectuali ai tarii noastre. Eu nu cred ca e mai bine surubar, ca m-am saturat de suruburi. As vrea sa spun, ca sa ma laud, ca sunt surubar din tata in fiu, dar nu sunt. Ca tata s-a nascut taran si tragea la coasa de-i tremurau izmenele. Pe urma s-a mutat la oras si s-a calificat la locul de munca. S-a facut un fel de lacatus de intretinere, nu stiu ce intretinea. Vreun ferestrau mecanic.
Cu suruburile e mare incurcatura. Din cauza de filete. Ca filetele au pasi. Daca au pasul de unu e simplu, unu e unu, dar la pasul de doi e mai complicat. Iar daca e pasul de 1,5 e si mai complicat din cauza virgulei, nu mai spun de cel de 1,75 ca deja ajungem la doua zecimale si ma doare capatana. Pe urma suruburile au capuri, iar capul surubului e mai mare decat corpul si hexagonal, in cazul fericit. Poate sa fie si cap rotund si atunci sa te vad cum mai pui cheia pe el. Atunci mai bine te uiti in capul surubului sa vezi daca nu cumva are vreo gaurica hexagonala si dai cu cheia impus care nu stiu ce inseamna dar asa ii zice.
Apoi vine strangerea. Fara muschi nu strangi suruburi. Sunt tot felul de tabele cu ce forta strangi un surub de 10 sau unul de 16. Daca vrei sa le strangi mai moale, aplici forta de chinez, dar daca vrei mai tare, bagi forta romaneasca. Le strangi de nu le mai desface nimeni. Iar daca te superi, le sudezi si raman definitive. Cel mai greu e cu locurile stramte. Bagi cheia hexagonala, nu vezi nimic, orbecai ca o cartita, pui saiba, pui piulita, contrapiulita, le mai ungi si cu ulei si da-i si strange. Sunt complicate rau suruburile astea. Tot felul de lungimi din oteluri unul mai complexos ca altul. Si astea sunt suruburile comune, de duzina. Mai sunt cele speciale in care-ti prinzi toate urechile. Fiecare profesie cu suruburile ei. Ca una e surubul de mecanic si alta surubul de electrician. Si cu toatul alta surubul de tamplar. Ori cele folosite la asamblarea avioanelor sau a vapoarelor.
Acum recunoaste si matale, domnule delaschela, nu-i mai usor sa scrii un eseu sau vreo critica literara?

innuenda spunea...

Ighen. Place la noi si asta. Cum ar spune prietenul de mai sus, ai talent, vere!

Ioan Usca spunea...

Îmi scapă legătura dintre ilustraţia aleasă şi text...

DoDu spunea...

Sorine, stiu ca-ti place sa ti se spuna Vanea, dar pentru mine ramai asa cum te-am apucat.
Asteptam cu rabdare sa-mi pui exact intrebarea pe care mi-ai pus-o, pentru ca am si eu o intrebare. Mai tii minte ce mi-ai scris in ultimul e-mail, acum vreo doi ani? Fii blestemat! Dar nu asta e intrebarea mea. Intrebarea mea e, crezi ca a meritat?
Bun, acum iti raspund la nedumerire. Legatura intre imaginea de mai sus si text e aceeasi care exista intre toate textele si imaginile postate. Adica nu prea. Sau prea subtile. In cazul de fata, legatura se face intre imagine si titlul articolului, sper ca esti de acord.

DoDu spunea...

Inuenda, ce-o mai fi insemnand si talentul?

Ioan Usca spunea...

De limba română oi fi eu, dar nu-s chiar atât de... scriitor. Cam tot ce am produs proză se află pe blog, în rest, m-am cam ocupat de lucrări ştiinţifice. Aşa că eu m-aş vedea pe la diletanţi.
În altă ordine de idei, am memorie foarte bună, dar nu discut astfel de lucruri la vedere...

DoDu spunea...

Ma bucur ca amandoi avem o memorie buna