7 doleanţe

Ieri am chiulit de la biserică, dar să nu se mai întâmple că popa ăsta e în stare să mă spurce în faţa credincioşilor de nu mă mai spală toată apa de pe râul nostru. Pe râul nostru îl cheamă Saskatchewan River. Fără nici o diacritică. Numai că nu pot să-l pronunţ oricât aş încerca, mai bine îi spun Bega. Că şi la dollarii canadieni, până nu demult, le spuneam lei, acum le spuni roni. Ajung eu şi la doleanţele mele. Săptămâna viitoare iarăşi chiulesc, o să se supere Părintele în ultimul hal, dar poate uită că am lipsit ieri şi o să se lege numai de duminica viitoare pentru care sunt motivat până-n dinţi dacă mă mut în alt apartament. Diferenţă la chirie. Oricum, mama o să-mi facă aceeaşi observaţie:
- Tot în chirie stai?
Iată şi doleanţele mele:
Întâia doleanţă sunt articolele pe care le-am citit ieri pe internet şi care în loc să-mi placă nu mi-au plăcut. Majoritatea erau scrise mărunţel şi înghesuit şi nici nu se mai terminau, eu nu înţeleg cum pot unii să scrie articole atât de interminabile şi să nu se plictisească. Eu aş face bătături la c…
A doua doleanţă se referă că vineri e Good Friday din cauză de Paşte catolic şi ar trebui să fie zi liberă, e trecută şi în calendar, aşa că şeful a venit azi şi ne-a ţinut o şendinţă fulger. Trebuie musai să mergem la lucru. Noi am încercat să schimbăm vorba, l-am întrebat cum şi-a petrecut weekend-ul, dacă s-a îmbătat ca porcul, dar n-a mers.
- Vineri, toată lumea la muncă! A, şi să nu uit, sâmbătă la fel!
Mai bine nu-l întrebam de weekend. Aşa că, din trei zile libere, rămânem cu una. Dacă ne ţinem gura şi nu mai întrebăm nimic. Iar eu în ziua aia trebuie să mă mut cu tot calabalâcul. Şi mi s-a adunat o grămadă de calabalâc.
A treia doleanţă am uitat-o de supărare.
A patra doleanţă a mea e că nu ştiu ce e Lamborghini ăsta de care îmi tot pomeneşte fiu-meu, poate mă nervez într-o zi şi cumpăr unul. Că doar nu poate să coste o avere. Poate economisesc de la bere vreo lună.
A cincea doleanţă: pe învăţătoarea mea o chema Bobleanţă.
A şasea doleanţă e în felul următor: dacă nu-mi măresc ăştia salariul cât vreau eu, o şterg un an de zile 500 de km mai la nord unde e un loc în care se câstigă banii cu lopata. Între 150 de mii şi 200 de mii de roni canadieni pe an. Locuinţă gratis, mâncare gratis, transport gratis. Cameră de baracă, mâncare la cazan, transportul cu camionul. Frig de te c…pe tine. Izmenele sunt şi ele gratis. Aşa că…
Ultima doleanţă n-are importanţă. Dacă mai visez odata cu Sophia Loren a zis Sulfina, nevastă-mea, că-mi taie. N-a zis ce, tocmai de aia sunt şi aşa speriat. La noi acum s-a încălzit şi e zăduf. Am ajuns, la amiaza, la plus 5, s-a topit o grămadă de zapadă. Se reface ea la noapte. Puteam sa merg şi la pescuit, că a ars soarele năprasnic, cum am spus, dar nu m-am dus pentru că ultima oară mi-am pierdut toate cârligele, plutele, plumbii şi toate nailoanele cu tot cu lada de scule. A venit un val şi mi-a luat-o de pe mal. M-am nervat degeaba că mi-a rămas băţul şi bobina. M-am dus acasă fără nici un peşte şi Sulfina m-a şi întrebat înainte să inventez eu vreo minciună credibilă.
- Ai prins un peşte?
- Am prins, am minţit eu cu neruşinare, la noroc.
- Şi unde e?
- Păi nu azi, altadată l-am prins.
- De aia te-am lăsat eu să pui mâna unde nu trebuie, ai zis ca azi prinzi un peşte dacă te las să pui mâna.
- Am prins, dar era prea mare şi mi-a înfăşcat lada cu scule şi m-a şi înjurat de mamă.
- Eu n-am mai auzit aşa ceva, ce peşte a fost?
- Cred că o roşioară.
- Roşioară sau caracudă?
- Roşioară! m-am grăbit să o asigur, Sulfina le spune caracude numai femeilor care umblă după bărbaţi să…ceva cu prostii.
Noroc că a început să ningă din senin şi a trebuit să intrăm în casă. Cineva m-a speriat că în Edmonton ninge şi vara în loc de ploaie. O să văd eu la vară că nu l-am crezut pe omul ăla. Dar Aurora Boreală s-a văzut, numai că nu eram eu pe fază. Asta iar ar fi o doleanţă de-a mea. Şi mai am şi altele, dar nu încep cu enumerarea de la început, aştept să dispară de la sine. Pe urmă mai văd eu.