marți, 25 martie 2008

Jurnal la zi


Mie nu-mi place partea cu mutatul nici să mă picuri cu ceară. Dar săptămâna trecută am făcut-o şi pe asta şi m-am deşelat tot. Dau şi o listă cu catrafuse, pentru curioşi.
Cel mai tare m-a cocoşat o cutie cu ceva în ea, abia puteai să o ridici de la pământ. Şi ca deşteptul, cu aia am început că era mică, nu părea ceva de capul ei.
Pe urmă m-a cocoşat un dulap de cărţi.
Pe urmă celălalt dulap de cărţi.
Pe urmă m-au cocoşat paturile cu saltelelele lor.
Pe urmă m-a cocoşat o cutie în care Sulfina a înghesuit de-ale bucătăriei.
- Ce Dumnezeu ai putut să pui în cutiile astea de mă cocoşează în ultimul hal?
- Ce ştii tu...
Pe urmă m-au cocoşat birourilele.
Pe urmă m-a cocoşat televizorul.
Pe urmă, după atâta cocoşeală, m-am deşelat tot, cărând o pungă goală.
Concluzia băiatului a fost că m-am moşnegit. De unde să mă moşnegesc, că încă sunt sprinten dacă nu e de cărat nimic.
Şi, pe deasupra, trebuie să mă mai obişnuiesc şi cu noua locuinţă. Noaptea, în loc să merg la baie, dau în dormitorul băiatului. Iar băiatul, cum stă, aşa, aţipit în faţa computerului, se sperie şi tresare
- Ce, ce-i?
- Nu-i nimic, nu ştii unde e buda?


PS

M-am apucat să scriu un bestseller. O să scriu despre un personaj super deştept. Nu ştiu dacă se poate ca personajul unei cărţi să fie mai deştept decât autorul cărţii, dar eu încerc. Am auzit că se poate cu condiţia să te dedublezi ca la carte. Eu o să vreau să mă dedublez ca la carte, să vedem ce părere are şi Sulfina. Vă ţin la curent.


Alta

Bineînţeles că încă nu mi-au instalat noul telefon şi nici cablu tv şi nici internet. Acuma fur de la vecini. Dar numai până una alta. La lucru am avut o zi proastă. Am pierdut două şuruburi şi le-am căutat de am nebunit. Până le-am găsit, am pierdut piuliţelele. După ce-am găsit şi piuliţelele am pierdut iară şuruburile. S-a nervat şeful şi mi-a dat alte şuruburi de la magazie.
- Şi nişte piuliţe, şefule
- Păi piuliţele nu le-ai găsit?
- Ba da, dar poate le pierd din nou.
Singur mi-am cobit.


Ultima şi gata

Am mai scris două rândurele la bestsellerul meu. În care personajul principal se încaieră la o bătaie cu un golan în faţa unui birt. Înjurături, chestii din astea. Golanul îi face o fentă personajului principal pe care mă gânedsc să-l cheme Ionucă, la care şi Ionucă parează lovitura şi îl înjură pe golan de mamă.


Lista cu scule dispărute de când am început serviciul în Edmonton:

- un liniar metalic de 12 inch
- două rulete in sistem metric şi imperial
- o cheie fixă de 7/16
- o pensetă de scos aşchii din degete
- o bucată de sfoară pentru legat de toate
- o cheie reglabilă veche de 12 inch cu mâner albastru
- două pixuri aproape noi
- două creioane (creioanele le-am găsit între timp dar fără vârfuri)
- manuşile de muncă
- un magnet mic de adunat piuliţe de pe jos

Vreau să spun că nu numai românii fură, fură şi canadienii. Acum m-am convins




11 comentarii:

Anonim spunea...

ps-ul ala e chiar destept, probabil ca ai inceput deja sa te dedublezi

Anonim spunea...

tare chipes esti :)

Anonim spunea...

M-am dedublat asa de bine ca nu mai stiam care sunt eu si care e dublura mea

shalimar, multam, dar daca scot toalele alea de pe mine nu stiu daca mai sunt asa chipes

Brunhild spunea...

ei! nu zi ca esti chiar tu in poza!

sorin spunea...

daca m-ar observa cineva cum stau eu si ma rid la compiuter acum, noaptea, citind aici, s-ar cruci, vorba bunnicii mele...faza cu sunt sprinten cind nu e de carat nimic imi e foarte cunoscuta ...
bestsellerul e mortal inca din primele contururi...mai citesc odata faza cu ''unde-i buda?'' si lista cu sculele sterpelite ...bine ca s singur in sufrageria mea si ca pot ride in voie...mare surubar, domnu Dodu, mare

Anonim spunea...

Sylvi,
daca zici tu sa nu zic, nu zic. Atunci mai bine nu zic. Sau mai bine nu zic.

Domnule delaschela,
esti primul om care, atat de omest, recunoasta ca sunt un mare surubar. Adevarul e ca sunt profesionist, mi-am scos licenta pentru surubarie. Bestsellerul il scriu pe furis, un gest de amator, nu se compara cu activitatea mea zilnica. Il scriu numai asa, poate devin celebru si o sa afle tot mapamondul ce mare surubar sunt. Pentru ca unul din conflictele cartii va aduce in discutie problematica lui a fi sau a nu fi surubar. Eu cred ca e o idee originala si neexploatata. Da, azi o sa scriu o jumate de pagina intreaga, am baut doua beri mici si ma simt in mana.

innuenda spunea...

Eu te felicit pentru ideea de a scrie un bestseller. Oricine altcineva în locul tău s-ar fi gândit că scrie o carte :))

Apoi, personajului tău principal i-aş fi spus Cocăzarul. Pe poreclă. Era şi conflict între poreclă şi deşteptăciunea personajului şi, în plus, m-aş fi amuzat teribil văzând ce variante i-ar fi scos cocăzarului traducătorii. Că doar vorbim de un bestseller. Şi astea se traduc în limbi de largă circulaţie, nu?

Anonim spunea...

Domnule, tu esti hazliu pe gustul meu!
Dupa ce am citit faza cu buda o fo' musai sa ma duc la buda.
Iar creioanele regasite, da' cu virfu rupt...asta e genu de detaliu la care largesc fasolea oricind! Bravos. Din toronto, george.

Anonim spunea...

Domnule george si radio pe deasupra, ma bucur ca am facut cunostinta, am vizitat si eu blogul matale dar n-am inteles mult pentru ca e scris intr-o limba necunoscuta dar alfabetul e cam scunoscut. Cam atata iti spun, ca lucrez acum intre 12 si 16 ore zilnic si cand ajung acasa beau un cogniac si cad in genunchi inainte sa ma pot arunca in pat. Dar trec si zilele astea si poate mi se deschide apetitul de vorba

Anonim spunea...

Draga innuenda, eu i-as fi spus personajului principal cocazar, dar mi-a fost teama sa nu ma intrebe ce-l ala. De aia am preferat Ionuca. Troanca, fratele meu a fost de parere sa-l cheme Ciurila, dar s-ar fi suparat tata, ca asa il mai dezmierda mama cateodata si ar fi crezut ca e vorba de el. Ori tata m-a prevenit ca nu vrea sa populeze bestseller-urile mele, ca nu are replici inteligente la indemana. Cel putin asa am inteles eu.

Anonim spunea...

Ioaaai, cred ca tzam dat linkul la podcastu meu, nu la blog. Noa, domnu meu, citeste aici, ca alfabetu-i prietenos si ti-am facut reclama:
http://blog.360.yahoo.com/blog-cdH1Xxo8dKzgODxwlwbKjw--?cq=1&p=442

D'apai abia astept sa-ti revina pohta de vorba, ca vorba ta are duh, aia-i sigur, aia-i bisztos!