sâmbătă, 15 martie 2008

Împrietenire


Eu aş vrea să fiu o revistă ca să mă răsfoiască lumea că tare-mi place să fiu atins de mâinile oamenilor cu delicateţe. Că pe mine dacă mă atinge un om cu atâta delicateţe, îmi vibrează ceva în creier şi mă împrietenesc cu omul acela pe loc din cauză de atingere delicată. Mai puţin cu tata, care mă atingea cam tare. Mă atingea de râmâneam lipit de perete sau plăcintă pe sub sub masă. Ori cu vreo coadă de lopată pe spate. Sau o cataramă peste ureche. E drept că eram mic şi aveam oasele fragile, însă elastice, până la urmă îşi reveneau.

Dar acuma tata a cam îmbătrânit şi atingerile sale sunt mai moi. Chiar domoale. Eu cred că e timpul să mă împrietenesc şi cu tata.



6 comentarii:

sorin spunea...

adevarul este ca am citit si am stat putin pe ginduri

Anonim spunea...

Da, si eu m-am imprietenit de curand cu mama...fiecare varsta cu implinirea ei.

Anonim spunea...

eu cand te-am atins nu ti-a vibrat nimic in creier si nici pe loc nu ne-am imprietenit.
dimpotriva
vezi ca ai un surub lipsa la matrita, pardon, la titlu.

Anonim spunea...

eu m-am semnat da' tot anonima
am ramas

Anonim spunea...

Asta e inca o dovada in plus ca timpul inmoaie totul,pana si mana aspra a tatalui este acum mangaietoare.

innuenda spunea...

Vaai,ce emoţionant. Minunat articol. Mi-a mers drept la corazon :)